… privesc cu fiecare zi ce trece cum în fața mea se duc două războaie: unul al nebunei oamenilor și celălalt al zarvei înțelepților. Fac această categorisire, departe de clasificările de specialitate făcute conflagrațiilor, deoarece mereu mă întorc la războiul nevăzut prezentat de Sf. Nicodim Aghioritul și găsesc că războiul începe mai întâi în noi și mai apoi se revarsă în lume. Dacă îl comentezi, îl transmiți în direct, îl critici, nici că-i pasă promotorului, nici conflagrației în sine, ci mai degrabă stârnești frica și ura care nu sunt nicidecum virtuți.
Așa că până la a ajunge și eu întors înspre virtutea tăcerii, vă rog să auziți acest gând: de mai suntem creștini să ne întoarcem spre rugăciune grabnică și stăruitoare, căci atunci când te așezi în rugăciune te așezi în Dumnezeu și în brațele Domnului nu este război, ci fericire. Apoi, din această fericire să aducem în lume lucrarea păcii care va fi rod al ploii harului și nu al înțelepciunii noastre, deși adevăratul înțelept mai înainte de a vorbi se roagă.
Vine Învierea! Să învieze în noi rugăciunea stăruitoare pentru pacea a toată lumea, ceva de genul: am ieșit de la Tine, ieși în căutarea mea… ca mai apoi să ne bucurăm de găsirea noastră de către Păstorul cel Bun, Înviatul nostru, Hristos!
Să stingem ambele războaie și să ne rugăm: vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ!
