Reconstituirea istoriei lui Melchisedec în tradiția rabinică și în cea creștină

Studiul a fost publicat în limba engleză: „Reconstitution of Melchizedek’s history in rabinic and christian traditions,” Journal for the Study of Religions and Ideologies 48 (2017): 3-15.

Întâlnirea lui Melchisedec cu Avraam în Valea Regilor (Fac 14) avea să marcheze istoria poporului ales. În calitate de rege al Salemului și de preot al Dumnezeului celui Preaînalt, Melchisedec îl întâmpină pe patriarh cu pâine și vin, iar apoi îl binecuvintează în numele Dumnezeului căruia îi slujeau amândoi. Asumând acest ritual liturgic, Avraam îi oferă lui Melchisedec zeciuală din toate, reconoscând și acceptând prin aceasta slujirea lui sacerdotală. Chiar dacă la prima vedere gesturile acestora sunt oarecum obișnuite, pe parcusul studiului nostru vom înțelege că atitudinea fiecărui personaj implică semnificații mult mai profunde. Acest fapt este evidențiat mai întâi în scrierile psalmice, în contextul unor sentințe mesianice, în care se face referire la o preoție veșnică care nu-și are obârșia în slujirea aaronită, ci în slujirea lui Melchisedec. Acest text avea să genereze și să fundamenteze mai târziu discursul paulin despre preoția lui Iisus Hristos și implicit a creștinilor. Asemănarea lui Melchisedec cu Iisus Hristos este maximizată de către Sfântul Apostol Pavel care afirmă că regele Salemului era „fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii” (Evr 7,3). Cine este, de fapt, acest personaj tainic? De ce au dorit evreii să-l identifice cu un personaj scripturistic cunoscut? Care sunt motivele care i-au determinat pe autorii creștini să reconsituie istoria acestui personaj? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care ne propunem să răspundem în cercetarea pe care urmează să o expunem.

Introducere

Acest studiu a fost realizat din dorința de a oferi cititorilor de carte veche românească posibilitatea de a înțelege contextul biblic și istoric care a stat la baza redactării unei operei care astăzi face parte din patrimoniul Bibliotecii Central Universitare „Lucian Blaga” din Cluj Napoca[1]. Cartea care constituie obiectul cercetării noastre este o traducere după o lucrare atribuită Sfântului Atanasie cel Mare: Istoria lui Melchisedec. Chiar dacă autorul traducerii (cel mai probabil un monah cu numele Anastasie[2]) nu menționează numele lucrării[3], conținutul acesteia ne oferă posibilitatea de a identifica relativ ușor scrierea patristică pe care acesta o tălmăcește pentru prima oară în limba română[4] (moldovenească) din limba greacă[5] în anul 1812. Această scriere se dorește a fi o reconstituirea fictivă a vieții lui Melchisedec, un personaj biblic despre care textul scripturistic ne oferă informații minimale. Având în vedere că Sfântul Apostol Pavel îi oferă lui Melchisedec o aură tainică prin descrierea pe care o face în Epistola sa către Evrei, mulți interpreți au încercat să-i reconstituie istoria vieții sale. Textul de față descrie câteva episoade din tinerețea lui Melchisedec și lansează ipoteza unei întâlniri prealabile dintre acesta și patriarhul Avraam. Acestuia din urmă, Dumnezeu îi descoperă motivul pentru care Melchisedec va fi considerat „fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii” (Evr 7,3). Această reconstituire a vieții lui Melchisedec este realizată în tehnica midrașică, un procedeu literar prin care rabini completau sau explicau anumite texte din Sfânta Scripură care, în opinia lor, necesitau precizări sau lămuriri suplimentare.  

În cadrul studiului de față ne propunem să evidențiem mai întâi modul în care Melchisedec este receptat atât în Scriptura Vechiului Testament, cât și în scrierea paulină deja menționată. Apoi vom descrie maniera în care rabinii și Părinții Bisericii s-au raportat la acest personaj și motivele care au determinat apariția unui literaturi (în tradiția iudaică și în cea creștină) concentrată pe reconstituirea biografiei enigmaticului rege al Salemului. Această cercetare completivă se impune în cazul unei opere precum este Istoria lui Melchisedec pentru a înlesni cititorului receptarea corectă a acestui gen de scrieri.

Cercetarea de față are menirea de a pune în lumină una din preocupările noastre mai recente prin care dorim să valorificăm literatura exegetică iudaică. Având în vedere direcția în care se îndreată azi interpretarea scripturistică, am considerat că este mult mai indicat să ne îndreptăm atenția spre exegeza rabinică care face parte dintr-o tradiție asemănătoare cu cea pe care noi o considerăm normativă (tradiția patristică). Totodată, nu putem face abstracție atunci când interpretăm un text scripturistic de faptul că primii destinatari au fost evreii și, ca atare, este firesc să vedem care este poziția lor față de textul respectiv. Chiar dacă viziunile rabinilor nu au consonat întotdeauna cu cele patristice (datorită unor contexte care favorizau polemicile) credem că teologia ortodoxă este mult mai interesată azi de punctele comune cu celelalte religii decât cu cele care provoacă disensiuni și dispute[6]. Așadar, studiul nostru oferă cititorului posibilitatea de a lectura un dialog cultural în care accentul cade pe valorificarea acestor tradiții interpretative, nu pe caracterul lor polemic.

Receptarea lui Melchisedec în textele Sfintei Scripturi

Pe lângă textul din cartea Facerii, Melchisedec mai este menționat în Cartea Psalmilor și în Epistola către Evrei (5,6.10; 6,20; 7,1.6.10-11.15.17). Dacă în psalmi se face referire la o rânduială preoțească veșnică după modelul preoției lui Melchisedec (Ps 109,4), în epistola paulină atenția autorului este concetrată pe evidențierea relației tip-arhetip dintre Melchisedec (și preoția sa) și arhieria veșnică a lui Iisus Hristos[7]. După ce vom sublinia modul în care textul Sfintei Scripturi creionează personalitatea personajului nostru, vom expune, după cum am subliniat în introducere, modul în care el este receptat în tradiția creștină și în cea iudaică.

Melchisedec – rege al Salemului și preotul Dumnezeului celui Preaînalt (Fac 14:18-20)

Statutul regal și slujirea sacerdotală a acestui personaj misterios a suscitat atenția exegeților. Până și numele lui (ebr. Malki-țedeq) a devenit subiectul multor discuții. Unii au considerat că acest nume este, fie unul descriptiv, fie unul teofor. Pentru prima situație traducerea numelui ar fi: rege al dreptății, iar în cel de-al doilea caz: Regele meu este Drept[8]. Sfântul Pavel optează pentru prima traducere basileus dikeosinis, pe care o asociază cu cea de rege al păcii (basileus eirinis) traducând termenul Salim care calchiază ebraicul șalem, prin pace (Evr 7,2). Corelarea celor două însușiri ale lui Melchisedec pe care o realizează Apostolul îl va determina pe Sfântul Ioan Gură de Aur să afirme că până și numele acestuia face trimitere la persoana Mântuitorului: „Cine este împăratul dreptății, dacă nu Domnul nostru Iisus Hristos? […] căci El a făcut cu noi dreptate, el a împăcat pe cele din cer cu cele de pe pământ. Ce om poate fi împărat al dreptății și al păcii? Nimeni, ci numai singur Domnul nostru Iisus Hristos”[9]. Este interesant să menționăm în acest context și faptul că în tradiția rabinică, numele lui Melchisedec este perceput mai degrabă ca un titlu, nu ca un nume propriu (cf. Genesis Raba 43:6).

Melchisedec era rege al Salemului, o localitate canaanită pe care majoritatea interpreților o identifică cu Ierusalimul. La acest fapt au contribuit semnificativ scrierile psalmice care prin intermediul unui paralelism sinonimic subliniază identitatea dintre cele două cetăți: „Cortul lui a fost așezat în Salem (șalem) și locuința lui în Sion (Țion)” (Ps 76,3). În midrașe ne este prezentat până și modul în care Salemul a ajuns să fie numit Ierusalim. În Genesis Raba (56:10) muntele în care Avraam a vrut să-l aducă pe Isaac jertfă Domnului era chiar locul de unde venise regele Melchisedec. După încercarea credinței sale, Avraam a pus nume acelui munte Ire de la Yahwe ireh – „Domnul vede” (Fac 22,14). Pentru a consemna prezența celor doi oameni drepți în același loc, Dumnezeu a pus numele colinei respective Ierusalim (Ire-Șalem), combinând numele dat de Avraam cu cel deja existent[10]. Subliniem faptul că autorul midrașului identifică muntele Moria cu muntele Sionului pe care avea să fie zidit Ierusalimul. Istoricul evreu Iosif Flaviu susține că numele Salemului a fost schimbat în Ierusalim chiar de către Melchisedec, domnitorul canaanit care a fost cel dintâi preot al lui Dumnezeu și primul ctitor al sanctuarului (Războiul iudeilor VI.10.1)[11].

Slujirea sacerdotală a lui Melchisedec este punctul în jurul căruia gravitează toată problematica generată de apariția neașteptată acestui personaj tainic. Faptul că el este primul preot al Dumnezeului căruia îi slujesc urmașii lui Avraam și că datorită lui putem vorbi despre o preoție legitimă înainte de preoția levitică[12], ne determină să acordăm o atenție sporită textelor scripturistice și modului în care acesta a fost receptat în cele două religii ale Scripturii pentru a surprinde rolul pe care Melchisedec îl are în istoria acestora. Așadar, despre Melchisedec care era regele Salemului se afirmă că deținea și o funcție sacerdotală. Consolidarea puterii politice prin intermediul unei slujiri preoțești era o practică destul de frecventă în vechiul Orient[13]. De aceea, atenția noastră nu va fi concentrată în această direcție, ci va fi canalizată asupra unui aspect mult mai semnificativ: Melchisedec slujea Dumnezeului celui Preaînalt[14], Ziditorul cerurilor și al pământului care îl chemase pe Avraam din Haran (Fac 12,1-3). Cu alte cuvinte, între cei doi exista deja o legătură tainică conferită de Dumnezeul lor, pe care au simțit-o de-îndată ce s-au văzut. Singura diferența care exista între ei era constituită de faptul că Melchisedec fusese investit într-o slujire preoțească publică ce nu se limita la cadrele liturgice implicate de un sacerdoțiu familial, cum era cazul lui Avraam. Din acest motiv, Avraam îi dă zeciuială din toate lui Melchisedec, pentru că recunoscuse și acceptase superioritatea slujiri sale. În acest sens Sfântul Chiril al Alexandrei afirmă că „nu în fire spunem că avea Melchisedec superioritatea, ci în calitatea de preot. De aceea nu s-a reţinut Avraam, ci i-a recu­noscut ceea ce avea superior, cinstindu-l şi prin darurile zeciuielii.”[15].

Preoția cea veșnică după rânduiala sacerdoțiului melchisedechian (Ps 109,4)

Apariția lui Melchisedec în contextul unui psalm regal de încoronare este extrem de  surprinzătoare. După ce Domnul (Yahwe) investește pe regele Său (pe care-l numește Adon – „Domnul, Stăpânul”) în Sion și-și afirmă paternitatea într-un chip enigmatic (din sânul aurorei, ca roua[16] sau din pântece mai înainte de lucreafăr te-am născut – v. 3), în cadrul unui jurământ, îi oferă regelui și un statut sacerdotal după o rânduială care nu-și are obârșia în preoția levitică[17]. Regele-sacerdot care asumă preoția lui Melchisedec este un personaj mesianic care avea să unească în sine cele două demnități. Cel care avea să asume și să împlinească acest text este Iisus Hristos (Mc 12,35-37; cf. Evr 7,3). În iconomia cercetării noastre este important să sublinim că preoția după rânduiala lui Melchisedec este veșnică și că acest rege mesianic va fi preot pentru eternitate[18]. Notabilă este și interpretarea lui Rași care susține că acest psalm face trimitere la episodul din Fac 14. În opinia sa, Avraam și descendenții lui vor moșteni preoția deținută de Melchisedec pe care acesta îl identifică cu Sem, fiul lui Noe[19]. Această perspectivă va fi dezbătută ulterior când vom indica și motivele pentru care tradiția iudaică susține identitatea dintre Melchisedec și Sem.

Melchisedec este fără spiţă de neam, fără început și sfârşit al vieţii (Evr 7,1-10)

Reevaluând episodul întâlnirii dintre Avraam și Melchisedec din perspectivă tipologică, Sfântul Pavel afirmă regele Salemului este un personaj învăluit în taină fiindcă nu are nici tată, nici mamă, nici nu aparține unui neam anume[20] și suplimentar el nu are nici început, nici sfârșit, iar preoția în care fusese investit era veșnică. Aceste caracteristici îi oferă lui Melchisedec posibilitatea de a se asemăna și mai mult cu Fiul lui Dumnezeu. Este necesar să precizăm de la bun început că intenția Apostolului nu este acea de a-i oferi lui Melchisedec caracteristicile unei ființe cerești[21], ci de a-l păstra într-o zonă învăluită de mister, de atemoralitate care să legitimeze veșnicia preoției lui. Dacă Sfântul Pavel nu ar fi avut în vedere această perspectivă, asemănarea lui Melchisedec cu Mântuitorul nostru nu ar fi fost tocmai potrivită. Iisus Hristos s-a născut din Tatăl (fără mamă) și din mamă (fără tată)[22] și este descendent din neamul regelui David, fiind fiul lui Avraam (Mt 1,1). Prin urmare, Apostolul nu viza aici viața pământească a Fiului lui Dumnezeu, ci pe cea din veșnicie. Acestă perspectivă a fost asumată de tradiția patristică care a sugerat mai degrabă o interpretare duhovnicească pentru acest verset. Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră că minunatul Melchisedec „s-a învrednicit să devină mai presus de timp şi de fine şi să se asemene cu Fiul lui Dumnezeu, făcându-se adică, prin deprindere, după har, pe cât e cu putinţă, aşa precum credem că e Însuşi Dătătorul harului după fiinţă.”[23]. Cu alte cuvinte, viața curată și slujirea preoțească i-au deschis lui Melchisedec posibilitatea ca (prin har) să se desprindă de tot ceea ce este pământesc și să depășească limitele impuse de timp printr-o conteplație neîncetată a dumnezeirii. Cu mintea Melchisedec se întindea peste timp și veac, fără ca să desfinițeze cadrele viețuirii sale materiale, iar prin însușirea asemănării cu Fiul, el izbutit să rămână preot și să slujească lui Dumnezeu de-a pururea.

Este interesant de remarcat că în cadrul acestei relații tip-arhetip, nu tipul determină caracteristicile arhetipului, ci Melchisedec este cel care este în așa fel descris încât să corespundă însușirilor Domnului Iisus Hristos[24]. Astfel că, Melchisedec este prezentat ca sacerdot și își păstrează această calitatea până la ieșirea sa din episodul descris în cartea Facerii, iar Fiul lui Dumnezeu care este mai înainte de toți vecii și vine din veșnicie, își perpetuează preoția/arhieria în eternitate[25].

Reconstituirea istoriei lui Melchisedec

Interpretarea paulină a episodului Avraam-Melchisedec (Fac 14) avea să genereze discuții și polemici între creștini și iudei. Regele enigmatic al Salemului avea să devină o piatră de potignire pentru cei din urmă, fiindcă, potrivit discursului paulin, acesta era mai mare decât părintele lor Avraam. Suplimentar, statul sacerdotal al acestuia avea să pună în dificultate preoția aaronică legiferată mai târziu de Moise. Prin urmare, se impunea ca aceștia să reacționeze și să-și apere statul lor privilegiat în fața creștinilor care își asumau slujirea preoțească a acestui sacerdot care era asemenea Arhiereului lor veșnic. În cele ce urmează vom expune mai întâi modul în care evreii se raportează la Melchisedec subliniind principalele direcții promovate de tradiția lor rabinică

a. perspectivă tradiției rabinice

Având în vedere că textul vechitestamentar (Fac 14,18-40) la care face referire Apostolul Pavel în Epistola sa către Evrei nu sugerează atemporalitatea personajului, evreii s-au străduit să-l identifice pe Melchisedec cu unul din personajele scripturistice cunoscute pentru a șubrezi logica paulină care, după cum am subliniat, submina autoritatea preoției iudaice. Se pare că persona cea mai potrivită pe care au identificat-o rabinii a fost Sem, fiul lui Noe. În această situație, preoția lui Melchisedec/Sem nu ar mai fi constituit o problemă pentru evrei. Avraam era descendent din seminția lui Sem și, ca atare, preoția acestuia s-ar fi transmis în mod firesc la urmașii lui, așa cum ulterior Moise va legifera pentru preoția aaronită. Prima mărturie care atestă această identificare datează din secolul al II-lea și o găsim în Talmud Balvi: Nedarim: „R. Zaharia a zis în numele lui R. Ismael: Sfântul Unic  (binecuvânt fie El!) s-a gândit să aducă preoția în lume prin Sem, așa cum este scris: el este preot al Dumnezeului Celui Preînalt (Fac 14,18)” (BT Ned 32b)[26]. Pentru a argumenta această poziție, rabinii au făcut un calcul din care a reieștit că în Sem a trăit încă 35 de ani după moartea lui Avraam. În aceste condiții cei doi puteau să se întâlnească și, ca atare, Melchisedec era doar un nume prin care indica statutul regal și virtuozitatea lui Sem (Malki-țedeq – rege al dreptății)[27]. În aceiași scriere este expus și modul în care Avraam primește preoția de la Melchisedec/Sem. Pentru că acesta s-a grăbit să-l binecuvânteze pe Avraam înaintea ca Dumnezeu să facă gestul respectiv (Fac 14,19), preoția a fost luată de la el și oferită lui Avraam. În acest context este invocat și textul psalmic care face referire la veșnicia preoției după rânduiala melchisedechiană și este aplicat lui Avraam. Astfel că, Domnul invocă jurământul și îl face pe Avraam „preot în veac” (Ps 109,4)[28]. Așadar, această corelare de texte este menită să legitimeze preoția iudaică și să îi confere prin intermediul lui Avraam statutul de preoție veșnică, „după rânduiala lui Melchisedec/Sem”[29].

b. perspectivă patristică

Receptarea lui Melchisedec în tradiția patristică a fost influențată în cea mai mare măsură de dialogul cu iudeii. Părinții au sesizat intenția rabinilor de a-și legitima preoția și, ca atare, au respins încercările acestora de minimalizare a importanței pe care Melchisedec o dobândise în creștinism prin intermediul interpretării pauline a episodului din Valea Regilor și a textului psalmic. Însă nu toți autorii creștini au respins perspectivele rabinice. Spre exemplu, părinții sirieni au asumat identificarea lui Melchisedec cu Sem. Sfântul Efrem Sirul afirmă în comentariul său la Facere că: „Melchisedec este Sem care a ajuns rege datorită măreției lui; a fost părintele a paisprezece neamuri. Suplimentar, el a fost preot. A primit această slujire de la Noe, tatăl lui, datorită dreptului la succesiune. Sem a trăit nu doar până în vremea lui Avraam, după cum spune Scriptura, ci până în timpul lui Iacob și Esau, nepoții lui Avraam” (XI,2)[30]. Din cuvintele Sfântului Efrem reiese că acesta și-a însușit și explicația rabinică privitoare la timpul în care Sem a trăit. Mai mult el promovează și ideea că preoția se transmite de la tată la fiu. Această perspectivă este reflectată și în Constituțiile Apostolice (document de origine siriană – sec. IV) în care sunt amintiți preoții rânduiți de Dumnezeu de la începutul lumii: Abel, Set, Enos, Enoh, Noe, Melchisedec, Iov, Avraam și restul patriarhilor, Moise, Aaron, Eleazar, Finees și Samuel[31]. Chiar dacă nu îl identifică pe Melchisedec cu Sem, autorul acestei opere îl poziționează pe acesta imediat după Noe.

Menționând perspectiva rabinică privitoare la identitatea dintre Melchisedec și Sem, Sfântul Ieronim afirmă că această viziune provine dintr-o tradiție evreiască veche. Tot el menționează faptul că rabinii stăruiesc în această direcție, foarte probabil pentru a-și legitima preoția și descendența din Noe. Cu toate că nu împărtășește această interpretare, Sfântul Ieronim acceptă calcul evreilor privitor la timpul vieții lui Sem și afirmă că Melchisedec a fost om și nicidecum Duhul Sfânt după cum credeau unii. De fapt, acesta chestiune din urmă a constiuit subiectul epistolei sale către Evangelus (Epistola 73)[32]. Epifanie al Salaminei manifestă o atitudine destul de vehementă împotriva creștinilor care acceptau perspectiva rabinică[33]. Pentru a-și argumenta poziția, episcopul Epifanie le demonstrează cititorilor că Sem nu fi trăit până în vremea patriarhului Avraam potrivit calculelor pe care acesta le face după textul Septuagintei. Tot el menționează că această tradiție a identificării lui Melchisedec cu Sem este de origine samarineană (Panarion 55)[34].

Încercarea de reconstituire a istoriei lui Melchisedec în literatura patristică a fost influențată, după cum am amintit mai sus, și de interpretările exagerate care s-au născut în rândul creștinilor influențați de cercurile gnostice sau de secta melchisedechienilor întâlnită în Egipt. Aceștia susțineau, interpretând textul din Evrei 7, că Melchisedec nu este om, ci mai degrabă un înger sau chiar Duhul Sfânt. Împotriva aceste abordări deviante s-au ridicat nume cu multă rezonanță în tradiția patristică. Sfântul Chiril al Alexandriei dedică acestei problematici tot textul privitor la Avraam și Melchisedec din opera Glafire. În cadrul demonstrației sale ample, ierarhul alexandrin conchide zicând: „Dar socotesc că mai mult se conformează raţiunii cuvenite cei ce cugetă că Melchisedec a fost om, care a împărăţit peste cetatea Salem. Iar pe el ni l-a înfăţişat ca chip al lui Hristos, Pavel cel cu mintea subţire pentru tâlcuri duhovniceşti. Cei ce i s-au împotrivit, spun că Melchisedec nu a fost om, ci mai degrabă Duhul Sfânt, sau altă putere oarecare din cele de sus şi din cer, având o lucrare slujitoare. Plăcându-le unora să cugete astfel, noi spunem că ei greşesc în două feluri: coboară firea dumne­zeiască şi negrăită a Duhului la un mod necuvenit şi ridică zidirea născută şi făcută, în mod flecar, la o slavă mai presus de ea.” [35].

Pentru a statornici interpretarea corectă a textului din Evrei care implică o perspectivă duhovnicească vizibilă, s-au creat, în jurul secolului al V-lea, mai multe legende privitoare la istoria lui Melchisedec[36]. Autorii creștini au scoată în evidență faptul că Melchisedec a fost un om, că a avut părinți și că face parte dintr-o spiță provenită din rândul nemurilor. Cea mai amplă încercare de reconstituire a vieții lui Melchisedec a fost atribuită Sfântului Atanasie cel Mare (firesc, pentru a-i spori autoritatea) și este intitulată: Istoria lui Melchisedec[37]. Autorul ei susține că tatăl lui Melchisedec se numea Melhi și era rege în cetatea Salimului. Nemaiputând răbda cruzimea tatălui său care jertfise la un praznic idolatru pe fratele său mai mare, Melchisedec pleacă de acasă și timp de șapte ani viețuiește în muntele Taborului. Acolo avea să se întâlnească pentru prima dată cu Avraam care fusese trimis în munte de către Dumnezeu ca să-l cunoască pe Melchisedec și să primească binecuvântare de la el. Dumnezeu îi va descoperi ulterior lui Avraam că nimeni din neamul lui Melchisedec nu a mai rămas și, de aceea, despre el se va spune că este fără mamă și fără tată. Autorul scrierii reia această idee spre finalul lucrării sale și conchide: „Melchisedec a fost fără tată şi fără mamă şi fără spiţă de neam, pentru că nimeni n-a cunoscut pe părinţii lui şi pe rudeniile lui. […] Melchisedec nu are nici început al zilelor și nici sfârșit al vieții pentru că necunoscută ne este nașterea și sfârșitul lui.”[38]. Prin urmare, se poate intui cu ușurință că scopul acestei scrieri a fost acela de a demonstra că Melchisedec a fost om, iar asemănarea s-a cu Iisus Hristos s-a datorat unor amănunte semnificative din viața sa.

Această direcție de interpretare a istoriei lui Melchisedec este menită să oferă un răspuns celor care-l considerau pe Melchisedec o ființă cerească și să argumenteze faptul că modelul preoție veșnice a lui Hristos nu se regăsește în sacerdoțiu aaronit, ci într-o slujire anterioară Legii care aparține celor aflați între neamuri[39].

Concluzii

Cercetarea noastră oferă cititorului Istoriei lui Melchisedec minimul de cunoștințe necesar înțelegerii rațiunii pentru care a fost realizată această scriere. Interpretările eronate ale celor care considerau că regele Melchisedec a fost un înger sau chiar Duhul Sfânt au fost contracarate printr-o literatură complementară menită să stabilească genealogia acestui personaj scripturistic despre care Sfântul Apostol Pavel afirma că este „fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii” (Evr 7,3). Sensul cuvintelor pauline era, după cum subliniază majoritatea Părinților Bisericii, unul duhovnicesc. Din nefericire interpretarea greșită a celor care credeau că Melchisedec era o ființă celestă a determinat alcătuirea unor scrieri care să le dovedească respectivilor contrariul. Din punctul nostru de vedere demersul celor din urmă nu oferă decât un răspuns firav care până la urmă nu elucidează textul scripturistic decât la suprafață. Mult mai indicat era ca în cadrul acestor polemici să se păstreze linia de interpretare a părinților care au identificat în textul paulin un sens duhovnicesc.

Oricum, textul acestei istorii care face parte din patrimoniul nostru de carte veche românească, ne oferă posibilitatea de a surprinde evoluția unor dispute interreligioase sau a unor dezbateri din cadrul comunităților creștine privitoare la un personaj unic în peisajul vechitestamentar care preînchipuie slujirea preoțească a Mântuitorului nostru.

[1] Textul acestei scrieri poate fi consultat în grafie chirilică în biblioteca digitală a BCU Cluj, în colecția Cărți vechi și cărți rare, subcolecția Proiect MCVRO, fișierul BCUCLUJ_FCS_BRV814.pdf – http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/67714. Lucrarea a fost digitizat și transiterat în grafie latină în cadrul unui proiect de cercetare, desfășurat în intervalul 2014-2017, care a fost coordonat de pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă. Acest proiect a implicat colaborarea unor speciliști de la Facultățile de Teologie Ortodoxă și de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca cu o echipă de la Biblioteca Central Universitară „Lucian Blaga”, din aceiași localitate, în vederea valorificării fondului de carte veche românească. Titlul complet al acestui proiect, cunoscut prin acronimul MCVRO, este „Identificarea și corelarea conceptelor din manuscrise și cărți vechi românești, cu ajutorul unei aplicații informatice, în vederea dinamizării sociale prin valorificarea producției culturale”.

[2] Autorul își dezvăluie numele sub forma unei ghicitori la sfârșitul documentului.

[3] Titlul sub care poate fi identificată traducerea în biblioteca online a BCU Cluj-Napoca este: Cătră Preaosfinţitul şi de Dumnezeu mai întâi ales Mitropolit al Prea Sfintei şi de Dumnezeu întăritei Mitropolii a Moldaviei Chirio Chirio Veniamin afieroseaşte pre aceştii istorii tălmăcire ce iaste de pe grecie pe moldovenie.

[4] Textul acestei traduceri a stat la baza diortosirilor tipărite la Mănăstirea Neamţului (1848) și la Bucureşti (1863).

[5] Textul grecesc al lucrării poate fi consultat în colecția Patrologiae Cursus Completus. Series Graeca (Jacques-Paul Migne): (Pseudo) Athanasius of Alexandria, Historia de Melchizedek, în PG 28,525.

[6] Nikos Matsoukas, Teologia dogmatică și simbolică II, trad. Nicușor Deciu (București: Bizantină, 2006), 46

[7] Recomandăm pentru mai multe detalii: Stelian Tofană, „Melchisedec – prototip al arhieriei veşnice a lui Iisus Hristos, după Epistola către Evrei 7, 1-10,” AB 7-9 (1997): 50-60 și Justinian Cârstoiu, „Melchisedec, preotul – regele din Salem, prefigurarea Mântuitorului Iisus Hristos,” MMS 6 (1987): 37-45.

[8] Vezi pentru detalii V. P. Hamilton, The Book of Genesis (1-17), în The New International Commentary on the Old Testament 1 (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1990), 408. Cf. G. J. Wenham, Genesis (1-15), în Word Biblical Commentary 1 (Dallas: Word, Incorporated, 2002), 316.

[9] Sf. Ioan Gură de Aur, Comentarii la Epistola către Evrei. Omilia XII, trad. Theodosie Athanasiu (București: Tipografia cărților bisericești, 1923), 176.

[10] Emmanouela Grypeou și Helen Spurling, The Book of Genesis in Late Antiquity. Encounters between Jewish and Christian Exegesis (Leiden: Brill, 2013), 210.

[11] Josephul Flavius, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, trad. Ion Acsan (București: Hasefer, 2002), 492. Autorii creștini asumă cu mici excepții această tradiție consemnată mai întâi de Iosif Flaviu și identifică Salemul cu Ierusalimul (Teofil al Antiohiei, Contra lui Autolic II,31; Sf. Ieronim – Epistole 73:7; Procopiu din Gaza – Comentariu la Facere, în PG 87:333; Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, în PG 69:81 etc.). Cf. Grypeou și Spurling, The Book of Genesis, 221-2.

[12] Grypeou și Spurling, The Book of Genesis, 200. Cf. M. McNamara, „Melchizedek: Gen 14:17-20 in the Targums, in Rabinic and Early Christian Literature,” Biblica 81 (2000): 1-31.

[13] J. Skinner, A critical and exegetical commentary on Genesis (New York: Scribner, 1910), 267.

[14] Numele Elion (!Ayl.[,) apare în acest context ca atribut al lui El (lae). Cel Preaînalt, (Dumnezeul) cel mai înalt, Înaltul, Cel ce locuiește în înalt (pe munți sau în ceruri), Sublimul „exprimă înălţimea, proeminenţa, sublimitatea fiinţei Dumnezeului celui adevărat față de ceilalți dumnezei. Numele apare și în epoca patriarhală, dar a fost folosit cu precădere în psalmi şi în scrierile exilice și postexilice, când s-a simțint nevoia de a accentua sublimitatea filosofică şi transcendenţa lui Yahwe.” Cristian Prilipceanu, Teologia numelor divine din Vechiul Testament (Iași: Doxologia, 2014), 277-303.

[15] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire, în PSB 39, trad. Dumitru Stăniloae (București: IBMO, 1992), 71

[16] Traducere după TM în ediția coordonată de Alois Bulai: Psalmii. Traducere, note şi comentarii (Iași: Sapientia, 2005), 413.

[17] Mitchell Dahood, Psalms (101-150), în AB 19A-C (London: Yale University Press, 2008), 116.

[18] Leslie Allen, Psalms (101-150), în WBC 21 (Dallas: Word Inc., 2002), 116.

[19] Mayer Gruber, Rashi’s Commentary on Psalms (Boston: Leiben, 2004), 646.

[20] Este important să menționăm aici faptul că autorul traducerii siriace (Peșito) intervine în text cu o clarificare: „… a cărui tată și mamă nu sunt menționați în genealogii”. Vezi detalii în G. L. Cockerill, The Melchizedek Christology in Heb. 7:1–28 (Ann Arbor: University Microfilms International, 1979), 42-50.

[21] Într-un fragment de la Qumran (11QMelch), Melchisedec este prezentat ca o figură apocaliptică (un înger) care împlinește judecățile lui Dumnezeu. Acest text va influența și viziunea gnosticilor asupra acestui personaj. Este necesar să remarcăm că în această scriere nu se face referire la statutul sacerdotal al lui Melchisedec și nici nu se are în vedere perspectiva descrisă în Evrei 7,3. W. L. Lane, Hebrews (1-8) în WBC 47A (Dallas: Word, Incorporated., 2002), 155.

[22] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire, 68-9. „În Hristos sunt două firi: una divină, altă umană, una din Tatăl, născut în ceruri fără mamă, iar alta din mamă, pe pământ, născut fără tată”. Rufin, Comentarius in LXXV Psalmos, în PL 21,651D.

[23] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, în PSB 80, trad. Dumitru Stăniloae (București: IBMO, 1), 137-8.

[24] F. F. Bruce, The Epistle to the Hebrews, în The New International Commentary on the New Testament (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1990), 158. În opinia Sfântul Maxim virtuțile lui Melchisedec au fost cele care au determinat o asemănare atât de profundă cu Protochipul său: „Căci orice sfânt care a început să aibă un bine prin excelenţă, după acest bine e de­clarat şi chip (typos) al lui Dumnezeu care l-a dat. În sensul acesta, şi acest mare Melchisedec, pentru virtutea dumnezeiască întipărită în el, s-a învrednicit să fie chip (typos) al lui Hristos Dumnezeu şi al tainelor Lui negrăite. Căci spre El se adună toţi sfinţii ca spre un arhetip şi cauză a binelui ce se arată în fiecare din ei, dar mai ales acesta, ca cel ce poartă în sine, mai mult ca toţi ceilalţi, semnele lui Hristos.”. Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 142.

[25] Recomandăm pentru detalii Stelian Tofană, Iisus Hristos arhiereu veșnic după Epistola către Evrei (Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 22000), 262-90.

[26] Această perspectivă a fost asumată în mai multe scrieri rabinice. O mărturie asemănătoare găsim în Targum Neofiti Gen 14:18 (sec. 3-4), unde se afirmă că regele dreptății, cunoscut și sub numele de Sem, fiul lui Noe, slujea ca preot al Celui Preînalt. Cf. Genesis Rabba 44:7; Leviticus Rabba 25:6 (sec. V) sau Numbers Rabba 4:8.

[27] Se cuvine să menționăm și faptul în concepția rabinică Melchisedec/Sem făcea parte dintr-o categorie specială de oameni drepți care s-au născut circumscriși (Genesis Rabba 43:6).

[28] În Genesis Rabba 55:7 este subliniat faptul că Avraam avea, în urma acestui episod, un stat sacerdotal. Când a fost nevoit să-l sacrifice pe Isaac, el a invocat faptul că nu este preot. Dar Dumnezeu, amintindu-i de textul psalmului 109, i-a replicat că deja era părtaș preoției veșnice. 

[29] Vezi detalii în Fred Skolnik et al., Encyclopaedia judaica, vol. 14 (Farmington Hills: Keter Publishing House, 2007), 11-2.

[30] St. Ephrem the Syrian, Commentary on Genesis, în The Fathers of the Church 91, trad. Edward Mathews și Joseph Amar (Washington: Catholic University of America Press, 1994), 186.

[31] Constitutions of the Holy Apostles, în The Ante-Nicene Fathers 7, trad. J. Donaldson (Oak Harbor: Logos Research Systems, 1997), 482.

[32] Jerome, The Letters of St. Jerome, în The Nicene and Post-Nicene Fathers Second Series 6, trad. W. H. Fremantle, G. Lewis și W. G. Martley (Oak Harbor: Logos Research Systems, 1997), 154. Vezi detalii în Grypeou și Spurling, The Book of Genesis, 218-9.

[33] Dintre părinții creștini care resping identificare lui Melchisedec cu Sem amintim pe Procopie al Gazei (Comentariu la Facere, în PG 87,333) și pe Marcu Ascetul (De Melchisedech, în PG 65,1121B).

[34] Epiphanius of Salamis, The Panarion of Epiphanius of Salamis, Books II and III, De fide, trad. Frank Williams (Leiden: Brill, 2013), 139. Epifanie amintește și de o explicație evreiască privitoare problematica lipsei spiței genealogice menționată de Sfântul Pavel în epistola sa. Aceștia afirmă că Melchisedec era fiul unei prostituate care l-a născut în urma unirii ei cu un necunoscut. Se înțelege de la sine că prin această poziție era vizată denigrarea Mântuitorului. Această perspectivă este amintită și în Cuvânt la Melchisedec, scriere atribuită Sfântului Ioan Gură de Aur. Textul acestei cuvântări a fost tradus în limba română de către Dumitru Fecioru: Sf. Ioan Gură de Aur, „Cuvânt la Melchisedec,” GB 6-8 (1983): 334-7. 

[35] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire, 62.

[36] În scrierea apocrifă 2 Enoh (68-73) se afirmă că Melchisedec a fost conceput fără aportul unui bărbat și s-a născut din pântecele mamei sale care murise ca un copil în vârstă de trei ani. Despre el se mai spune că continuă linia preoțească a lui Enoh și Set. The book of the secrets of Enoch, trad. William Morfill și Robert H. Charles (Oxford: The Clarendon Press, 1896), 91-2.

[37] (Pseudo) Athanasius of Alexandria, Historia de Melchizedek, în PG 28,525.

[38] Sf. Atanasie cel Mare, Istoria lui Melchisedec, trad. Anastasie (Iași, 1812).

[39] Grypeou și Spurling, The Book of Genesis, 220.

Pr. Ioan Chirilă
Ioan Chirilă este profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Domeniul său de cercetare este constituit de teologia Vechiului Testament, hermeneutică și exegeză scripturistică, literatură iudaică, iudaism, arheologie biblică și limba ebraică biblică, dialog interreligios, dialog știință – religie, etică, bioetică, etica discursului și istorie modernă.