Avraam, model al ascultării, al credinței și al păcii

Studiu publicat în Teologie, pastoraţie, istorie: omagiu părintelui conferenţiar universitar doctor Dorel Man la împlinirea vârstei de 60 de ani, ed. Gheorghe Șanta și Dacian But-Căpușan (Cluj-Napoca: Renașterea, 2014).

Repere biografice: Avraam

Genealogia din Facere 11 ni-l prezintă pe Avraam ca fiind descendent al lui Terah, având ca fraţi pe Nahor şi Haran. Haran îl are pe Lot, dar va muri înaintea tatălui său, fapt care îl determină pe Avraam să îl ia pe Lot în responsabilitatea sa. Avraam s-a născut pe când familia sa trăia în Urul Caldeii, în Mesopotamia. Cercetările arheologice realizate în Mesopotamia au dat posibilitatea stabilirii unei cronologii a acestei regiuni iar, potrivit acestei cronologii, Avraam s-ar fi născut în vremea dinastiilor Isin sau Larsa (2017-1763 î.Hr.), ceea ce l-ar face contemporan cu Hammurabi (dinastia babiloniană: 1894-1595 î.Hr.), marele rege al primei dinastii de Babilon. Arheologul William Petrie consideră că Hammurabi a trăit în jurul anului 2100 î.Hr., datările sunt foarte variate în lumea arheologilor[1]. Kenneth Kitchen optează pentru perioada Isin – Larsa deoarece atunci s-a produs segmentarea Mesopotamiei în oraşe cetăţi şi au apărut o serie de regi dintre care au fost şi cei cu care Avraam s-a confruntat în cadrul evenimentelor descrise în Facere 15.

Dezbaterile pe tema cronologiei sunt foarte largi[2], nu doresc să le invoc aici, ceea ce doresc să evidenţiez este faptul că Avraam trăieşte într-un mediu care era preocupat de procesul instituţionalizării, a se vedea cazul Hammurabi şi întreaga suită de studii ce încearcă să stabilească legătura dintre Codul său de legi şi Legea lui Moise.

La încheierea mileniului trei, în ultimul sau penultimul deceniu, are loc deplasarea de la Ur la Haran. Motivele acestei deplasări vom încerca mai jos să le extragem din literatura midraşică. Din Haran, însoţit de Lot, el va coborî în Canaan potrivit chemării divine, evenimente ce se realizează în mileniul doi şi care, ca succesiune cronologică, sunt corect relatate în cartea Facerea. Persoana sa va fi într-adevăr un model în cadrul religiilor Cărţii, putând fi accesat ca fond din care să se extragă învăţăminte folositoare construirii armoniei irenice între religii.

Receptarea lui Avraam în cele trei religii ale Cărţii

Potrivit afirmaţiilor din Sfânta Scriptură şi Coran, Avraam este primul om care împlineşte voia lui Dumnezeu fără a exista o Lege scrisă în acel moment. El este descris în cartea Facerea ca fiind primul om care afirmă în cadrul manifestării credinţei sale principiul credinţei monoteiste. Cu toate acestea, în lungul parcurs istoric al celor trei religii ale Cărţii, înţelesul simbolic şi semnificaţia lui Avraam sunt prezentate diferit.

În cadrul iudaismului, aşa cum este prezentat în cartea Facerea, el este epitomizarea/ întruparea ascultării faţă de voia dumnezeiască: prin ascultarea şi împlinirea chemării (Fac 12); prin împlinirea poruncii divine de a se circumcide el şi urmaşii săi de parte bărbătească (Fac 17); prin ascultarea poruncii de a-l alunga pe fiul său Işmael (Fac 21) şi, în final, prin marele act de obedienţă făcut atunci când i se porunceşte să-l aducă jertfă pe unicul fiu rămas, pe Isaac (Fac 22). Împlinirea acestor ascultări statorniceşte legământul dintre Dumnezeu şi Avraam prin care Dumnezeu îi făgăduieşte o descendenţă uriaşă şi un pământ roditor pentru urmaşii săi.

În creştinism, semnificaţia lui Avraam constă în receptarea sa ca model de neclintire în credinţă. În Romani 4, meritele lui Avraam sunt asociate cu ascultarea faţă de voia dumnezeiască şi de credinţa în harul lui Dumnezeu prin care toate sunt plinite. Sfântul Aposol Pavel va spune în Galateni 4,21 – 5,1 că părtaşi ai legământului lui Avraam sunt doar cei care dovedesc credinţa lor în puterea mântuitoare a Domnului Iisus Hristos. Aşadar, în creştinism, el este model al credinţei (Evr 11).

În islam, potrivit Qur’an-ului, Avraam este model de supunere a umanului faţă de Dumnezeu (acesta este şi înţelesul cuvântului Islam) (2:127-128, 37:103), model de luptător împotriva idolatriei (37:83-99), model de împlinitor al poruncilor lui Dumnezeu (2:124), cel care descoperă şi curăţă temeliile casei lui Dumnezeu în Mecca (2:125-132) şi realizează revărsarea binefacerilor Sale acolo (13:37). Şi, deşi vechiul Israel şi creştinii propagă monoteismul care reiese din Islam, totuşi, ei nu rămân cu adevărat întru totul în firescul legământului divin, neîmplinind total poruncile Lui (5:12-14) deoarece ei refuză să se supună pe ei înşişi total unităţii absolute a lui Dumnezeu (9:30). Deci, Avraam nu a fost nici evreu, nici creştin, ci a fost cel mai timpuriu monoteist (hanif), unul care s-a supus total voii lui Dumnezeu (muslim), nu un idolatru (3:67).

Aşadar, fiecare scriere întemeietoare prezintă un anume atribut al lui Avraam, oferindu-i acestuia un anume înţeles şi un caracter specific diferit de celelalte religii. Această distingere nu trebuie însă receptată total negativ, ci ca modalitate de afirmare a unei identităţi menite unui dialog care să conducă la transcenderea individualismelor distructive. Un bun exemplu în acest sens este trialogul despre care am putut citi în traducerea recentă Trialog: evrei, creştini şi musulmani în dialog[3], acţiune în cadrul căreia am avut fericirea să particip în anul 2008 în Iordania, sub patronajul casei regale haşemite[4].

Am realizat acest scurt excurs cu privire la modul de receptare pentru a observa faptul că notele comune sunt mai multe decât discordanţele şi, tocmai de aceea, în cele ce urmează, vă propun să evidenţiem acum detaliat modul de receptare a lui Avraam în cadrul literaturii haggadice. Datorită mutării la cele veşnice a reputatului qumranist Geza Vermes, am lucrat în ultima perioadă pe rezultatele cercetării domniei sale. Aşa se face că, în cele ce urmează, voi urmări firul cercetărilor sale dedicate literaturii haggadice, cercetări publicate sub titlul: Scripture and Tradition in Judaism[5]. Istoria patriarhului Avraam începe cu relatarea sumară din Facerea 11,27-32 în care este relatată genealogia sa cu prilejul mutării familiei sale din Ur în Haran. La fel de rezumativ este textul din Iosua 24,2 în care se redă background-ul religios al lui Avraam, adică faptul că Terah, tatăl său, se închina la alţi dumnezei. În Isaia 29,22 ni se vorbeşte despre Dumnezeu ca Răscumpărătorul lui Avraam dintr-un pericol neprecizat, fapt care se răsfrânge asupra întregii case a lui Israel. Acestor relatări biblic canonice li se adaugă relatarea din Sefer ha-Yashar[6], una dintre ultimile rescrieri ale Bibliei (sec. XI d.Hr.) care a fost compusă ca o istorie detaliată a vieţii lui Avraam, de la naşterea sa până la sosirea sa în Haran. Cele mai multe dintre datele din Sefer ha-Yashar sunt scurte legende adunate din literatura haghiografică, dar inspiraţia sa este atestată de sursele biblice citate.

Primii cincizeci de ani ai vieţii lui Avraam după Sefer ha-Yashar[7]

„Terah, fiul lui Nahor, unul dintre comandanţii oştirilor lui Nimrod, s-a bucurat de mare cinste în ochii regelui şi ai slujitorilor săi. Regele şi prinţii îl iubeau şi îl lăudau pentru meritele lui. Terah şi-a luat o soţie al cărei nume a fost Amitlai, fiica lui Karnabo. Soţia lui Terah a rămas însărcinată şi a născut un fiu în zilele acelea. Terah avea şaptezeci de ani când i s-a născut acest fiu. El i-a pus numele Avram nou născutului şi a fost cinstit pentru aceasta de către rege, de către prinţi şi de către colegii de oaste. În noaptea naşterii lui Avram, au venit la casa lui Terah slujitorii lui, toţi înţelepţii lui Nimrod, toţi magii şi a mâncat şi au băut, bucurându-se împreună cu el în acea noapte. La vremea plecării, înţelepţii şi magii lui Nimrod au privit cerul, au privit stelele ce străluceau. Ei au văzut o stea mare ce venea din răsărit străbătând cerul şi spre care alunecau patru stele dinspre cele patru părţi ale cerului. Toţi înţelepţii şi toţi magii au privit cu teamă această viziune pentru că înţelegeau că ea este cu referire la prunc. Ei şi-au zis unii altora: Aceasta nu este altceva decât pruncul care I s-a născut lui Terah care va creşte, va înflori şi se va înmulţi foarte şi care va aduna sub stăpânirea sa şi a fiilor săi întreg pământul pentru veşnicie. El, şi urmaşii săi de asemenea, vor ucide regi mari, şi le vor lua în stăpânire pământurile lor. Cu toţii au plecat în acea noapte acasă, dimineaţa, însă, s-au adunat în camera lor de sfat. Ei au vorbit, sfătuindu-se unii cu alţii şi zicând: Cu toate că viziunea pe care am văzut-o noi astă-noapte este necunoscută regelui, dacă i-o vom descoperi mai târziu va zice: de ce aţi ascuns aceasta faţă de mine? şi va porunci să fim ucişi cu toţii. Aşadar, să mergem acum şi să-I spunem regelui viziunea şi interpretarea acesteia, şi noi vom fi, astfel, sinceri. Şi au făcut aşa[8]. Au plecat cu toţii şi au venit în faţa regelui şi s-au închinat zicând: Viaţă lungă regelui! Viaţă lungă regelui! Noi am auzit că I s-a născut un fiu lui Terah, fiul lui Nahor, conducătorul oştirii măriei voastre. De aceea, ne-am dus noaptea trecută în casa lui, am mâncat pâine, am băut şi ne-am bucurat împreună cu el. Iar când a venit vremea să plecăm la casele noastre ca să ne odihnim, am ridicat ochii noştri către ceruri şi, privind, am văzut că venea o stea mare de la răsărit, ea se mişca foarte repede şi alte patru stele, mai încet alunecau din cele patru părţi ale cerului către ea. Slujitorii tăi au fost uimiţi de această arătare ce li s-a făcut şi au fost cuprinşi de confuzie şi mirare. Noi considerăm aceasta a fi o revelare şi cunoaştem înţelesul ei. Acest lucru înseamnă, cu adevărat, că fiul născut lui Terah va fi rodnic şi că va spori în sănătate şi prosperitate. El va ucide toţi regii pământului şi le va lua pământurile lor pentru sine şi pentru fiii săi şi pentru descendenţii săi pentru totdeauna. Acum, o, Rege, stăpânul nostru, noi îţi mărturisim cu adevărat ceea ce noi am văzut şi am înţeles în legătură cu acest prunc. Considerăm că este potrivit ca regele să dea tatălui pruncului preţul copilului şi noi îl vom ucide înainte ca el să fie rodnic şi să se înmulţească pe pământ şi înainte ca răul lui să se abată asupra acestor pământuri şi asupra noastră a tuturor, asupra fiilor noştri şi asupra descendenţilor lor, să distrugem acest rău. Regele a ascultat cuvintele acestea şi au părut bune în ochii săi. El a trimis sol la Terah şi l-a chemat la el, şi Terah a venit înaintea lui. Regele i-a zis: Am aflat că ţi s-a născut un fiu ieri şi că la naşterea sa s-au arătat lucruri minunate pe cer. Acum, dă-mi acest copil mie pentru ca să fie ucis înainte ca răul adus de el să se abată asupra noastră şi eu îţi voi da preţul lui şi voi umple casa ta de argint şi aur. Terah a răspuns regelui zicând: am auzit cuvintele tale, o, Rege, domnul meu. Orice plăcere ai, sluga ta ţi-o va împlini. Tot ceea ce am eu este în mâinile tale. Domnul era cu Terah în vremea acestei afaceri cu Nimrod, de aceea Nimrod nu-l putea ucide. Terah a luat pe Avram, fiul său, în taină, pe mama lui şi pe doică şi i-a ascuns într-o peşteră şi în fiecare lună le aducea provizii. Domnul a fost cu Avram şi el a crescut şi a vieţuit aici zece ani. Iar Terah i-a dat regelui pruncul unei slujnici ce se născuse în aceeaşi zi.”[9]

Relatarea este mult mai amplă. Am selectat această parte de început pentru a putea observa cum în literatura haggadică au fost create explicaţii pertinente pentru acele secvenţe din viaţa patriarhului despre care nu se vorbeşte în chip explicit în Sfânta Scriptură. În cazul de faţă, primim o explicaţie cu privire la textul din Isaia 29,22 unde ni se vorbeşte despre răscumpărarea de către Dumnezeu a lui Avraam. Analiza textului din Sefer ha-Yashar ne duce cu gândul la episodul magilor din Matei 3, dar şi la textele care vorbesc despre preţul de răscumpărare pe care fiecare evreu trebuia să-l dea Templului pentru întâiul născut de parte bărbătească (Lc 2,22-24). Credem că se poate vorbi despre o influenţă certă din partea textelor noutestamentare asupra unor secvenţe din literatura haggadică.

Credinţa lui Avraam nu este o virtute născută în chip automat în făptura sa. După ce a venit din peşteră în casa părinţilor, trăind alături de Noah şi Sem, a învăţa rânduiala Domnului şi căile Lui. Avram l-a cunoscut pe Domnul pe când avea trei ani şi a mers pe calea Lui până la moarte.

Edificarea credinţei lui Avraam

Midraşul vorbeşte despre faptul că, încă de la vârsta de trei ani, Avram l-a cunoscut pe Dumnezeu. După venirea sa în casa lui Noe, el creşte alături de Sem în rânduielile Domnului şi în căile Lui. „Toţi copii pământului greşeau grav împotriva lui Dumnezeu în acele zile şi se războiau împotriva Lui. Ei, slujind dumnezeilor străini, au uitat pe Domnul cel care a făcut pământul şi toate de pe el. Toţi fiii pământului şi-au făcut idoli pentru ei, dumnezei de lemn şi de piatră care nu puteau nici să-i audă nici să-i vadă ori să le vorbească. Regele şi slujitorii săi, Terah şi casa lui, erau printre cei dintâi între cei care slujeau şi se închinau lemnului şi pietrei în acele zile”[10].

„Avram, fiul lui Terah, a crescut în casa lui Noe în acele zile. Nici unul dintre oameni nu cunoştea aceasta şi Domnul era cu el. El i-a dăruit o inimă plină de afecţiune şi înţelepciune/ înţelegere şi astfel el a cunoscut că toate lucrurile din acea generaţie erau în van şi că toţi dumnezeii cărora se închinau ei erau închipuiri fără valoare. Avram văzu soarele deasupra pământului şi îşi zise în inima sa: iată, soarele care străluceşte peste întreg pământul este Dumnezeu şi i-a slujit lui. El s-a închinat soarelui în acea zi şi s-a rugat lui. Când a venit seara şi soarele a dispărut ca întotdeauna, Avram a zis în inima sa: Ei bine, acesta nu poate fi Dumnezeu![11] Din nou a zis Avram în inima sa: cine este Cel care a făcut cerurile şi pământul şi neamul omenesc de pe faţa întregului pământ? Unde este El? La fel s-a întâmplat cu luna şi stelele, ba chiar despre cele de pe pământ a zis: Acestea nu pot fi dumnezeu, nu pot fi divinitatea care le-a creat pe toate şi tot pământul, toţi oamenii, ele nu sunt decât slujitoare ale Lui. La vârsta de cincizeci de ani se întoarce în casa tatălui său[12]. Atunci când regele uitase deja de afacerea lui Avram, el se întoarce în casa tatălui său şi în una dintre zile îl întreabă: Spune-mi, tată, unde este Dumnezeu creatorul cerului şi al pământului şi al fiilor oamenilor care locuiesc pe pământ, şi al meu şi al tău? Terah îi răspunde fiului său: chiar aici, cel care a creat toate este cu noi în casă. Avram îi zice: Te rog, domnul meu, arată-mi-l! Iar Terah i-a arătat idolii săi, atunci Avram a luat un târnăcop, a intrat în camera idolilor şi i-a sfărâmat pe toţi, apoi a pus târnăcopul în mâna unui idol mare care era acolo şi a plecat.” Terah avea doisprezece idoli şi le slujea mult.

„Terah, tatăl său, veni acasă şi auzi zgomotul târnăcopului în camera idolilor. Alergă spre această cameră a idolilor, dar Avram nu mai era acolo. Intră în cameră şi găsi toţi idolii răsturnaţi şi sfărâmaţi, târnăcopul era în mâna unui idol mare, ce era în mijlocul lor, care nu fusese sfărâmat şi prânzul pe care Avram li-l pregătise era în faţa lor. Terah văzu aceasta şi mânia lui era nestăpânită, de aceea ieşi şi merse în camera lui Avram. Îl găsi stând acolo şi-i zise: ce este aceasta, ce ai făcut idolilor mei? Avram răspunse: Nimic, domnul meu, eu doar am pregătit o ofrandă, un prânz, pentru ei. Dar când am aşezat prânzul aproape de ei, ei şi-au întins mâinile lor ca să mănânce în faţa celui mai mare care era în mijlocul lor şi care îşi întinsese mâna ca să mănânce. Cel mare văzu ce făceau ei şi I se aprinsese mânia împotriva lor. El se duse şi luă târnăcopul care era în casă şi apropiindu-se de ei îi sfărâmă pe toţi. Iată, târnăcopul este încă în mâinile lui, tu poţi să vezi aceasta. Mânia lui Terah s-a aprins împotriva fiului său când spunea aceste cuvinte şi îi zise cu furie: ce sunt cuvintele acestea pe care le spui? Mă minţi. Este duh şi suflet în aceşti dumnezei, au ei putere să facă ceea ce spui tu? Nu sunt ei lemn şi piatră? Eu sunt cel care i-a făcut pe ei. Pot ei să-ţi asculte rugăciunea atunci când strigi către ei? zise Avram.”[13]

Mărturisirea credinţei şi izbăvirea lui Dumnezeu

Distrugerea idolilor lui Terah a fost adusă la cunoaşterea regelui Nimrod. Acesta l-a chemat pe Terah şi el a recunoscut că, atunci când a făcut târgul cu regele, nu a respectat întru totul ceea ce a făgăduit, pruncul pe care i l-a vândut era tot un fiu al său pe care l-a dobândit de la o concubină în aceeaşi zi şi astfel l-a salvat pe Avram. Dar Avram acum l-a dezamăgit. Regele a trimis trei slujitori ca să-l aducă pe Avram şi împreună cu el pe Haran despre care Terah a spus că l-a sfătuit să facă acest schimb al fiilor. Avram a mărturisit în faţa regelui aceleaşi cuvinte pe care le spusese tatălui său. Numai că despre Avram se spuseseră regelui cuvinte grele şi-i cereau ca „acela care l-a blestemat pe rege este vrednic să fie spânzurat pe lemn. Dar întrucât el dispreţuieşte idolii noştri este vrednic să fie ars în cuptor”. Când l-au văzut înţelepţii şi magii în faţa regelui, au început a striga: nu este oare acesta pruncul la care acum cincizeci de an s-au arătat pe cer stelele? Şi îl osândeau. Avram şi Haran au fost condamnaţi ca să fie aruncaţi în cuptorul cu foc şi să fie ţinuţi acolo trei zile şi trei nopţi.

„Domnul a fost milostiv cu Avram. El s-a pogorât în foc şi l-a salvat, nefiind ars. Toate funiile cu care a fost legat Avram au ars, dar Avram a fost eliberat şi el umbla în mijlocul focului. Dar Haran a murit după ce a fost aruncat în foc. El a ars şi s-a prefăcut în cenuşă pentru că inima lui nu era cu adevărat alipită de Domnul. O flacără s-a ridicat peste oamenii care i-au aruncat acolo şi toţi au fost arşi în foc, murind doisprezece dintre acei slujitori. Avram a umblat prin mijlocul focului trei zile şi trei nopţi. Regele şi slujitorii săi au văzut această minune şi au venit cu toţii şi I s-au închinat. După moartea lui Nimrod, Avram l-a sfătuit pe Terah să plece împreună în Canaan pentru ca nu cumva urmaşul lui Nimrod să-l asuprească. Astfel, ei pleacă şi se aşează o vreme în Haran.

Episodul pedepsirii lui Avram este construit în acelaşi fel cu episodul celor trei tineri în cuptorul cu foc din cartea Daniel 3. Similitudinile sunt evidente, nu mai trebuie explicate. Mai există un aspect vrednic de a fi remarcat întrucât el este reluat de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni 1: „spânzurat pe lemn”. Aceste note comune între textul creat în midrash şi textul biblic creştin ne arată faptul că Avraam poate fi un punct de convergenţă între cele trei religii ale Cărţii, deşi există mereu tendinţa de a fi acaparat doar de unii, a se vedea cazul Qumranului şi lectura exclusivă iudaică. Pentru a avea o imagine şi mai largă cu privire la modul de receptare a lui Avraam în iudaism, aş vrea să prezint câteva aspecte din preocupările lui Filon cu privire la Avraam în De Abrahamo şi în De Migratione Abrahami.

Filon, despre Avraam

Două dintre cele treizeci şi cinci de tratate ale lui Filon sunt expres dedicate lui Avraam. Parcurgând literatura midraşică, mi-am pus întrebarea: de ce nu au fost suficiente aceste lucrări ale lui Filon, de ce era nevoie de constructul talmudic? Răspunsul vine atunci când observi că receptarea lui Filon în iudaism este târzie. Targumele, Midraşul şi Haggada au încercat să contureze mereu o identitate clară iudaică, să ofere un model complet într-un limbaj captivant. De aceea, discursul pare simplu, deşi vine mai totdeauna să spulbere zonele de interogare ce pot genera ezitări.

Abordarea lui Filon este extrem de exactă, uneori rămâne în cadrele analizei filologice, alteori plonjează în sfera alegoriei, dar, în ambele situaţii, voieşte să ne ofere lecţii practice de reconfigurare morală a propriei noastre existenţe. Acum mă voi opri fugitiv la câteva secvenţe din Filon şi plec de la unele afirmaţii pe care le-am realizat în studiile anterioare dedicate lui. El ni-l prezintă pe Avraam ca fiind un simbol al virtuţii, al virtuţii dobândite ca fruct al învăţării[14]. Filon ne spune că în Avraam Legea se confundă cu credinţa, aşadar credinţa lui Avraam este în fapt o întrupare a Legii înainte de Lege.

Ca şi în cazul unor midraşe şi fragmente[15] din perioada primelor două secole după Hristos, Filon vorbeşte despre o perioadă caldeică a vieţii lui Avraam, dar şi el vorbeşte despre trei migrări: la Haran, în deşert, în Egipt. Din perioada caldaică se iese prin învăţare, prin contemplarea creaţiei. Aceasta te face să te ridici deasupra materialităţii. Iată ce zice în De migratione: „Dumnezeu voieşte ca sufletul omului să se cureţe, să se purifice, şi începe prin a-i da un punct de plecare (didosin aforimin eis sotirian)[16] pe calea împlinirii mântuirii: ca el să părăsească cele trei domenii ale corpului, ale senzaţiilor şi ale cuvântului exprimat. Or, pământul este dat ca simbol al corpului, parentajul este ca simbol al senzaţiilor, şi casa tatălui tău ca simbol al cuvântului. Pentru ce? Pentru că trupul îşi are originea în pământul din care a fost luat şi în care se va întoarce după cum mărturiseşte Moise: Tu eşti pământ şi în pământ te vei întoarce (Fac 3,19). El vrea să spună că trupul s-a format ca un ansamblu/ca unitate – anthropian morphi prin lucrarea lui Dumnezeu care a modelat ţărâna în chip de om, este firesc ca ceea ce se dizolvă, să se dizolve în părţile din care a fost alcătuit. Cât despre senzaţie, ea are acelaşi părinte şi este soră cu gândirea, ea constituie cuplul iraţional–raţional, pentru că cele două sunt părţi ale sufletului, iar sufletul este unul. Cuvântul este casa tatălui pentru că, dacă duhul tatălui nostru cel bun care seamănă în fiecare parte a sufletului puterile izvorâtoare din el, şi astfel împarte lucrările, toate asigurând cu grijă tutela generală, casa unde el rezidă la o parte de casa în întregul ei este cuvântul. Reşedinţa unui om este căminul, reşedinţa spiritului este cuvântul… iată de ce Moise spune despre cuvânt că este casa duhului, dar Dumnezeu are propriul cuvânt, este acesta o casă? Ne răspunde ascetul Iacob: aceasta nu este altceva decât casa Domnului (Fac 28,17), iar sufletul este casa lui, singur sufletul – psihi monos os psihi katalanvanomenos.” A ieşi însemnează, în acest caz, a te despărţi de pământ, de senzaţie şi de cuvânt, de cele ce înrobesc şi a te dedica contemplării celei izbăvitoare din care credinţa creşte, nădejdea se întăreşte şi iubirea rodeşte unirea cu Dumnezeu.

Descrierile exegetice ale lui Filon sunt foarte ample, doream acum doar să arăt că omul este destinat curăţirii/purificării în vederea unirii cu Dumnezeu, în vederea cunoaşterii faptului că „ce este această locuinţă a lui Dumnezeu dacă nu Cuvântul anterior tuturor celor create, este Cuvântul”  prin care au fost create şi sunt conduse toate.

Aşadar, literatura haggadică aduce completări importante cu privire la genealogii şi evenimente, făcând ca discursul istoriei mântuirii să fie şi mai aproape de fiecare dintre noi. Exegeza lui Filon te duce în imediata locuire a Cuvântului atunci când păşeşti pe calea învăţămintelor lui Avraam, iar acum la noi, pe calea, adevărul, viaţa – Hristos Cuvântul. Întâlnindu-ne cu Scriptura, ne întâlnim cu acest tip de locuire a Cuvântului.

[1] W. Petrie, Egypt and Israel (1911), 17; Henry Sayce îl plasează între 2356-2301; Leonard King, A History of Babylon (1915), 319, îl plasează între 2123-2081, astăzi Hammurabi este plasat între 1792-1750.

[2] Se poate vedea în acest sens studiul lui Matt McClellan, „Abraham and the Chronology of Ancient Mesopotamia,” Answers Research Journal 5 (2012): 141-150.

[3] Leonard Swidler, Khalid Duran, Reuven Firestone, Trialog: evrei, creştini şi musulmani în dialog, eds. Ioan-Vasile Leb şi Gabriel-Viorel Gârdan (Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2013).

[4] 25-29 mai 2008, Jewish-Christian-Muslim Trialogue: “Dividends from Dialogue: Faith enhancing Business–Business practicing Faith”, organizat de Dialogue Institute: Interreligious, Intercultural, International şi Jordan’s Royal Institute for Interfaith Studies, Amman, Iordania.

[5] Geza Vermes, Scripture and Tradition in Judaism, în Studia Post-Biblica 4 (Leiden: Brill, 1973).

[6] Sefer ha-Yashar (Berlin: L. Goldschmidt, 1923).

[7] Traducerea textului este realizată după versiunea engleză oferită de Vermes, Scripture and Tradition in Judaism.

[8] Vermes, Scripture and Tradition in Judaism, 68.

[9] Vermes, Scripture and Tradition in Judaism, 69.

[10] Vermes, Scripture and Tradition in Judaism, 70.

[11] Vermes, Scripture and Tradition in Judaism, 70.

[12] Vermes, Scripture and Tradition in Judaism, 71.

[13] Vermes, Scripture and Tradition in Judaism, 71-72.

[14] De Abrahamo, II,51.

[15] Targumul Neofiti, Targumul fragmentar, a se vedea Vermes, Scripture and Tradition in Judaism, 193-224.

[16] De migratione Abrahami, I,2-6, trad. par Jacques Cazeaux (Paris: Editions du Cerf, 1965).

Pr. Ioan Chirilă
Ioan Chirilă este profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Domeniul său de cercetare este constituit de teologia Vechiului Testament, hermeneutică și exegeză scripturistică, literatură iudaică, iudaism, arheologie biblică și limba ebraică biblică, dialog interreligios, dialog știință – religie, etică, bioetică, etica discursului și istorie modernă.