DESPRE O POSIBILĂ ÎNTÎLNIRE CU TEXTELE PĂRINTELUI IOAN CHIRILĂ
Sandu Frunză
Sandu Frunză despre o posibilă întîlnire cu textele Părintelui Ioan Chirilă
Editura Eikon ne oferă o nouă carte în seria „Teologie”. Pentru că cititul este una din preocupările mele matinale constante, înclin să cred că este o carte bună de citit în timp ce ne bem cafeaua de dimineață. Dacă nu aveți deja obiceiul de a vă consulta horoscopul sau nu aveți deja un reflex aproape incontrolabil de a naviga pe pagina dumneavoastră de facebook în timp ce vă savurați cafeaua, înseamnă că sînteți persoana cea mai potrivită pentru a vă delecta cu citirea cîtorva pagini dintr-o carte potrivită unui asemenea moment. Lectura cîtorva pagini poate să vă aducă, pe lîngă senzația de prospețime adusă de cafeaua preferată, o doză de liniște creativă, o picătură de imaginar motivațional și cît reușiți să cuprindeți din bucuria intelectuală a întîlnirii cu cuvîntul destinat (prin structura sa intrinsecă) deopotrivă minții și inimii.
Deși nu este o carte ușoară sau simplă, cartea de eseuri „Model, Chip, Sens” semnată de Pr. Ioan Chirilă și publicată de Editura Eikon[1] poate fi un partener potrivit care să vă însoțească în timp ce vă bucurați de cafeaua matinală. Cartea este concepută ca un puzzle structurat pe trei axe, relevate de titlul cărții. Un puzzle format din cîteva piese răspîndite mai întîi în reviste și volume anterioare și culese în acest volum sub forma unei imagini unice, care se presupune că are o formă diferită în mintea fiecărui cititor chemat să participle la această unitate ce se cere a fi construită. Mai mut decît atît, autorul ne dă împresia că a lăsat cîteva piese la îndemîna cititorului pentru a-i facilita totalitatea arhitecturală, dincolo de percepția fragmentarului.
Există o anumită efemeritate a textelor pe care autorii le răspîndesc de-a lungul unui interval temporal în diverse tipuri de publicații. Ioan Chirilă iese din acest joc al conjuncturalului și al efemerului prin reintegrarea într-un proiect comun a scrierilor disparate adunate în acest volum. Cei familiarizați cu textele Părintelui Ioan Chirilă vor sesiza, cu mai multă ușurință, atît fundalul pe care se desfășoară reflecțiile din aceste texte, cît și temele constante din scrierile autorului, care fac ca eseurile aici prezente să aibă prospețimea necesară unei asemenea propuneri editoriale.
Pentru că nu am la îndemînă o metaforă mai apropiată de relația mea cu cărțile, am să spun că volumul de față are avantajul că poate fi degustat pe porții mici, ca și cum ar fi ceva delicios ce ni se servește pe farfuria pe care, cineva drag, ne aduce cafeaua de dimineață. Deși mi se pare important să accept că textele volumului au o logică internă și o unitate aparte dacă le citești în succesiunea propusă de autor, cred că avantajul unei asemenea cărți este că poate fi citită aproape după bunul plac. Eu am preferat să încep lectura cărții cu textul despre „Părintele Dumitru Stăniloae”. O asemenea alegere este determinată, printre altele, și de faptul că mereu m-am simțit atașat de Părintele Ioan Chirilă printr-o iubire comună pe care o avem pentru reflecția filosofică și teologică prezentă în gîndirea marelui teolog. E adevărat că Părintele Ioan Chirilă trăiește misterul operei lui Dumitru Stăniloae într-o manieră creatoare, care îl conduce spre o îmbogățire a tradiției bisericii și spre o sporire a forței culturale a propriului său discurs teologic. În timp ce eu am preferat în relația cu gîndirea Părintelui Stăniloae un fel de captivitate în orizontul său metafizic. Am acceptat mereu cu un fel de inocență metodologică să mă situez în orizontul gîndirii sale, chiar și atunci cînd eram cît se poate de departe de modul său de gîndire, deoarece am simțit că există o vibrație metafizică ce ne unește în spiritul unei filosofii de viață pe care o găsesc potrivită cu umanitatea din vremea în care trăim. Este motivul pentru care, în ciuda diferențelor de opinii pe care le am în raport cu teologia sa, eu am rămas mereu îndatorat filosofiei de viață ce se desprinde din filosofia existențială pe care gîndirea lui Dumitru Stăniloae o presupune.
Una dintre afirmațiile cele mai pline de sens și admirație ce pot fi citite în cartea Părintelui Ioan Chirilă este: „Cât de viu și cît de aproape este părintele Dumitru teologul, mai ales atunci când trăim în sfera renașterii filocalice pe care ne-a dăruit-o pentru ca, citind și trăind, să cunoaștem veșnicia cea fericită, spiritualitatea cea vie și atotcuprinzătoare în care s-a așezat acum”.[2] Un asemenea pasaj este edificator pentru ceea ce putem citi în secțiunea de mijloc a volumului, cea care stă sub semnul „Chipului”, precedată de cea referitoare la modele și urmată de cea care vizează sensul. Centralitatea chipului poate fi foarte bine sesizată în una dintre cele mai importante cărți de teologie românească, edificatoare prin duhul și creativitatea ei: Ioan Chirilă, Homo Deus.[3]
Din prima secțiune, cititorii se pot îmbogăți cu o interpretare la modelul N. Steinhardt pe linia sa iudaică și cu interferențe creștine. Totodată, așa cum se poate vedea încă din prima secțiune, și pe parcursul cărții, problema deschiderilor multiculturale și a modelării plurale a discursului teologic este semnificativă pentru înțelegerea gîndirii Părintelui Ioan Chirilă. Din cea de a treia parte ne vin împliniri precum iubirea, contemplația, darul și sacrificiul, lumina paradisiacă și sensul vieții – atît în ceeea ce privește căutarea lui cît și în abundența manifestării sale spirituale.
Dar poate ar fi de ajuns să reproduc aici cîteva dintre cuvintele autorului: „Știți care este minunea iubirii lui Dumnezeu, minunea care ține această iubire a lui Dumnezeu în împărtășire proaspătă, curată, neîntinată, veșnică, neterminată? Că fiecare din Treime nu lucrează ca să fie El văzut, ci ca să fie văzuți Ceilalți”.[4]
Sper că citind aceste pagini v-ați întors gîndul înspre Părintele Ioan Chirilă, deoarece o asemenea orientare este sensul întregului meu demers. Iar dacă o să vă vină ideea de a vă oferi bucuria de a citi cîteva pagini din cartea aici amintită în timp ce vă îmbogățiți ziua cu cafeaua preferată, puteți miza pe faptul că trăim împreună această fericire comună.
[1] Ioan Chirilă, Model, Chip, Sens (Eseuri) (București: Eikon, 2017).
[2] Ioan Chirilă, Model, Chip, Sens, 150.
[3] Ioan Chirilă, Homo Deus (Cluj: Dacia, 1997).
[4] Ioan Chirilă, „Pace tuturor,” în Ioan Chirilă, Model, Chip, Sens, 240-1.
