Căutăm să înțelegem împreună cu Apostolii Învierea, cu cei care se întrebau: Ce înseamnă să înviezi? Ne oprim mai întâi la slujirile minunate ale proorocului Ilie, la ucenicul cu har îndoit, Elisei, și să ajungem la Hristos Domnul ca să-l vedem pe tânărul din Nain, pe fiica lui Iair, pe Lazăr și mai apoi învierea Sa, cea care va fi izvorul învierilor din credință.
Am privit și anul acesta toate cele legate de Lazăr și l-am văzut ieșind din mormânt înfășurat cu fâșii de pânză, după ce a fost înviat de Domnul. În cazul lui Hristos, mormântul era gol, El nu mai era cu cei morți, iar giulgiurile erau puse deoparte, cele ale capului separate de celelalte. Și te întrebi de ce? Pentru că El nu a fost înviat, ci El Însuși a înviat. Dar, fiind și om, poți crede că învierea începe din cap, atunci când mintea omului e locuită de mintea lui Hristos și, de aceea, mahrama capului era deoparte, pentru că trupul pășește apoi în voia Domnului și se dezbracă de veșmântul morții pentru a se îmbrăca în lumina învierii, în veșmântul de lumină a lui Iosif cel frumos (căci așa am cântat luni, în șeptimea Patimilor)!
Să pășim, așadar, în Învierea Sa, dăruindu-ne minții lui Hristos și voii Tatălui, priveliște făcându-ne Duhului, Care L-a purtat pe El prin ușile încuiate la cei temători pentru a le da curajul să iasă în lume, zicându-le: „Pace vouă”!
Când te înviază altul ești dezbrăcat de ceilalți de veșmântul morții, când înviază Domnul, El Însuși se dezbracă pe Sine, lecție făcându-ni-se, spre a pricepe că învierea începe și se împlinește în Hristos pentru orcine voiește să trăiască Lui!
