Mă întorc adeseori, în aceste vremi haotice, la peștera Betleemului, la Beit Sahur, la păstori și constat că este ceva neconform gândului minții mele. Totul este simplu și centrat pe imagini esențiale: Pruncul în iesle; oi și aburi de animal care fac căldură; păstori apăsați de somn, dar cu ochii nedesprinși de cerul deschis; îngeri ca pe scara patriarhului Iacob, care cântă „slavă în cer și pace pe pământ”; și doi mielușei – Unul în iesle, iar celălalt adus ca dar; acesta din urmă, atras de lumina ce strălucea între paiele reci, sufla abur, „căldură ca să-I facă”.
Nicio altă imagine marginală nu mai are loc!
Oare nu aceasta este taina Crăciunului!? Leagănul Lui din paiul grâului; fața Lui – pâinea cerului din spic coborâtă și în foc de iubire rumenită; veșmântul Lui – abur-căldură, vălul Duhului; lecția Lui – smerenia de Sine.
Păstorii nu și-au desprins ochii de cer. Așteptând în ascultare, au auzit tăcerea, cântând îngerește. Iubirea și pacea din inimă, omule drag, este firea și sfințirea ta! Adu-o ca dar Domnului!
Când îl găsești pe Hristos, fantasmele chipurilor închipuite dispar, cuvintele nerostite se sting fără ecou și rămâne, doar El, Cuvântul: „Eu sunt, Cel care vorbesc cu tine” (In 4,26).
Și încă un gând: când uiți de avalanșa de imagini și cuvinte, înțelegi că frumusețea adevărată e simplă.
Sărbători fericite!
