Ioan Chirilă, Fragmentarium exegetic filonian. vol. I. Cluj-Napoca: Limes, 2001, 186 p.
De la aspectul literat la alegorie prin intermediul simbolului sau despre ispita unei exegeze filoniene
Adesea cădem în visare, credem sau ne place să credem că această reverie a luminii în faţa întunericului ce tinde să ne cuprindă este contemplare. De aceea ne lăsăm cu uşurinţă duşi, răpiţi, fără să ştim cu siguranţă unde. Astrele ne ispitesc cu lumina lor, dar ne-ar place să le vedem ca şi Iosif închinându-ni-se şi de aceea vrem să le subjugăm. Cum acest fapt nu se poate, le facem responsabile de ursita noastră şi le spunem că „atunci” vor dispărea. Da, poate, dar cu noi ce se va întâmpla? Prometeic gândind putem spune că vom rămâne ca să aducem cărbunii din soare. Dar unde îmi este cleştele isaianic, unde este potirul lui, unde este mlădiţa?
Reveriile ne fură şi e firesc să ascultăm adâncurile literaturilor sacre şi isagogice pentru a găsi „metoda” ce ne introduce în sfera odei angelice ce cântă Treimea Sfântă ca revelare a mediului adevăratei existenţe ce ne revendică. Alchimistul vede din nevedere şi găseşte
lumina în întuneric. De ce oare ne cuprinde cu atâta uşurinţă somnul, de ce îmi este atât de frică de monştrii lui? Poate pentru faptul că percep întunericul ca pe un timp al tainelor sau poate pentru că m-a fascinat întunericul descris de Dionisie pseudo-Areopagitul, totuşi un lucru este cert: nu-mi este frică de visele ce-1 umplu. Şi pentru faptul că uneori sunt unii care spun că nu se face teologie spunând cum se mulg oile vreau să punctez un fapt de excepţie din lumea pastorală, bineînţeles legându-1 de tema pe care o voi dezvolta, de opera filoniană. Staulul oilor îşi are pusă strunga pentru muls cu faţa spre răsărit. Dimineaţa soarele răsare peste feţele brăzdate de vânt ale păstorilor ce adună lichidul vital. Qumraniţii, gruparea contemplativă, se trezeau în zori şi meditau cu faţa în lumina soarelui ce răsărea, rouă le curăţea trupul, iar meditaţia le curăţea mintea şi sufletul. Îşi pregăteau trupul pentru sălăşluirea Cuvântului, iar ciobanul cânta mioritic jertfa liber asumată. Omul este legat de soare şi trăieşte în
nădejdea răsăritului cel de sus, în nădejdea „Soarelui Dreptăţii”. Din întuneric răsare Soarele, din ape se ridică globul solar incandescent ca dintr-o cristelniţă ce zămisleşte singurul, adevăratul, nou sub soare. Qumraniţii căutau lumina care lumina întru întuneric. Poate şi noi căutăm şi ispitim întunericul propriu pentru a ajunge să strălucească peste noi lumina Păstorului celui Bun.
Un slavoslav al paradigmelor, un contemplator al dimensiunii spirituale a tipurilor – Filon
Chipul care transcende istoria mozaică ca nimeni altul este Moise. Gloria sa rezidă în faptul vorbirii şi vederii sale cu Dumnezeu. Nici un alt chip vechitestamentar nu l-a fascinat mai puternic pe Filon. Era oare Filon omul esenţelor revelate?
Filon era descendent al unei familii levitice, făcea parte din casta sacerdotală, fiind prezentat de Iosif Flaviu ca „cel mai strălucit contemporan al său”. Cunoscut cel mai adesea sub numele de Filon Iudeul sau Filon din Alexandria (cetate a Egiptului cu o mare diasporă iudaică în perioada greco-romană) ilustrul filosof şi teolog iudeu a trăit între anii 20 î.d.Hr. şi 50 d.Hr. fiind unul dintre cei mai reprezentativi autori iudeii din perioada celui de al doilea Templu, contemporan cu Iisus şi cu Sf. Ap. Pavel. Cu toată preţuirea pe care o manifestă Iosephus Flavius faţă de el, în veacul întâi după Hristos, el nu s-a bucurat de o largă lectură în sânul iudaismului acelui timp. Ceea ce a determinat nelecturarea operei sale în sânul iudaismului a fost faptul că marea majoritate a scrierilor sale au fost redactate în limba greacă, foarte puţine au fost cele care s-au transmis ca fiind redactate în limba aramaică. Dar dacă în perioada aceea el nu a fost cunoscut de contemporani, pentru mediul românesc putem să spunem astăzi aceleaşi cuvinte. Nu avem posibilitatea să tipărim opera sa integrală din motive financiare, şi de aceea ne-am gândit să realizăm o scriere de sinteză, un fel de radiografie a operei sale, abordată de această dată din perspectivă creştină.
Despre viaţa sa avem foarte puţine date. El provine dintr-o familie bogată, a fost foarte bine educat, fiind unul dintre liderii comunităţii iudaice alexandrine.
Din informaţiile sumare pe care ni le oferă despre sine cunoaştem că a fost o singură dată la Ierusalim, vizitând cu această ocazie Templul şi probabil trecând în drumul său de întoarcere pe la comunitatea eseniană de la Qumran. A fost implicat activ în problemele cetăţii. Astfel, în cadrul crizei prin care trece comunitatea sa din cauza programului lansat în anul 38 de către prefectul Flaccus, în timpul domniei împăratului roman Gaius Caligula, Filon a fost ales să conducă delegaţia evreilor la Roma la împăratul Caligula. Aceste evenimente sunt descrise de Filon în două dintre lucrările sale, în In Flaccum şi în De Legatione ad Gaium.
Fratele lui Filon, Alexandru, a îndeplinit diverse oficii pentru Roma în Egipt şi a contribuit financiar la restaurarea uşilor Templului, cu aur şi argint, şi a acordat un împrumut lui Irod Agripa I. Cei doi fii ai lui Alexandru, Marcu şi Tiberius Iulius Alexandru, au fost cooptaţi în diverse slujiri ale imperiului roman, întreţinând bogate relaţii de afaceri cu Roma. Marcu a fost căsătorit cu Berenice, fiica lui Irod Agripa I. Tiberiu Iulius Alexandr a apostat de la iudaism şi a ajuns procurator al Iudeei (46-48) şi prefect al Egiptului (66-70).
Mai putem identifica un pasaj biografic important pentru reconstituirea vieţii lui Filon. în De Specialibus Legibus III, unde ne mărturiseşte că a „existat un timp în care ocupându-mă cu filosofia şi cu contemplarea lumii şi a ceea ce deţine ea, mă bucuram de înţelepciunea universului, care este frumoasă, infinit dezirabilă şi realmente fericită. Nu-mi hrăneam existenţa decât cu subiecte şi doctrine care se referă la Dumnezeu, şi le găseam profunde, fără a mă sătura, nici a mă obosi vreodată (…), atunci, aplecându-mă din culmile eterului şi, ca dintr-un turn de pază, privind de sus sufletul meu, contemplam spectacolul divers al lucrurilor terestre în totalitatea lor, şi mă felicitam că am avut puterea să scap de calamităţile vieţii trecătoare ale muritorilor…, şi binecuvântam înţelesurile intelectuale care-mi aduceau puterea de a mă ridica mai sus spre înălţimi şi să mă nasc pentru iluminarea sufletului”. Dar această viaţă i-a fost întreruptă „de necuprinsa mare a responsabilităţilor politice pe care le-am acceptat pentru a sluji semenii prin intermediu] sufletului meu iluminat de razele înţelepciunii… cu toate acestea nu am încetat să studiez legile sfinte ale lui Moise, să încerc să le înţeleg pentru a le descoperi mulţimilor”.
O altă dimensiune care ne permite să cunoaştem încă ceva despre Filon este cea a onomasticonului lucrărilor sale. Multe dintre lucrările sale parafrazează textele biblice ale lui Moise. În acestea Filon reiterează rescriptul biblic, prezintă părerile sale privitoare la acesta corelându-l cu informaţii din diverse discipline. Dintre aceste scrieri am enumera următoarele: De Abrahamo, De Decalogo, De Josepho, De Vita Mosis, De Opificio Muncii, De Praemiis et Poenis, De Specialibus Legibus, şi De Virtute. Însă multe dintre scrierile sale sunt comentarii alegorice în special la Cartea Facerii 2-41. De Agricultura, De Cherubim, De Confusione Linguarum, De Congressu Eruditionis gratia, Quod Deterius Potiori insidiari solet, De Ebrietate, De Fuga et Inventione, De Gigantibus, Legum Allegoriarum, De Migratione Abrahami, De Mutatione Nominum, De Plantatione, De Posteritate Câini, Quis rerum divinarum Heres sit, Quod Deus sit Immutabilis, De Sacrificiis Abelis et Câini, De Sobrietate şi De Somniis. De asemenea, în această categorie generală a lucrărilor exegetice trebuie incluse şi lucrările Questiones et Solutiones in Genesis şi Questiones et Solutiones in Exodum.
Celelalte scrieri filoniene se împart în două categorii. In categoria scrierilor filosofice se includ lucrările: De Aeternitate Mundi, De animalibus, De Providentia şi Quod omnis Probus Liber sit. Şi categoria scrierilor istorico-apologetice ce cuprinde scrierile: In Flaccum, Hypotetica – Apologia pro Judaeis, De Legatione ad Gaium şi De vita contemplativa. Toate aceste scrieri ni-l dezvăluie pe Filon ca fiind un fervent exeget al Pentateuhului lui Moise.
Legătura extraordinară existentă între Filon şi Moise este determinată de faptul că amândoi au fost preocupaţi de moştenirea pe care ne-o oferă legea divină, interpretării căreia, cu multă devoţiune, s-au dăruit deopotrivă. Adevărata moştenire a poporului ales, în viziunea celor doi, este Legea. Pe aceasta au încercat să o interpreteze prin intermediul tradiţiei şi al filosofiei şi apoi au transmis-o spre înţelegere şi trăire conaţionalilor lor. De aceea, chiar dacă mulţi se întreabă ce a fost Filon: iudeu sau grec în primul rând, credem că această interogaţie nu pune în faţa noastră o problemă reală, ci una falsă. În vremea lui Filon mulţi dintre evrei au fost elenizaţi. Filon, de asemenea, a fost atras şi cucerit de filosofia platonică şi cu toate acestea nu s-a dezlipit de căutarea şi încercarea de înţelegere a Dumnezeului lui Moise. El reprezintă, după toate aparenţele discursului său filosofic, epoca de mijloc a platonismului (tradiţia platonică dezvoltată între Platon şi succesorii săi şi începutul secolului al treilea, secolul neoplatonismului). Din această încadrare reiese că studierea operei filoniene este importantă şi pentru a înţelege filosofia elenistică. Dar, întrucât el este un reprezentant marcant al tradiţiei interpretării alegorice, dezvoltată şi folosită îndeosebi în Alexandria pentru a înţelege pe Homer şi celelalte tradiţii greceşti, discursul său exegetic este caracteristic şi pentru a exprima aspectul propriu specific elenistic reflectat de cultura pe care o promovează.
Interpretarea alegorică devine prin exegeza sa o parte fundamentală pentru înţelegerea Legii lui Moise. Dar adesea demonstraţia alegorică îl duce spre gnosticism sau spre o participare anticipativă la gnosticism, dar aceasta nu ne îndreptăţeşte să afirmăm că el a pus pe Platon în serviciul înţelegerii Legii mozaice, ci că el a folosit pentru explicarea Legii toate elementele culturale ce defineau Alexandria vremii sale. Studierea operei filoniene este foarte revelatoare pentru înţelegerea iudaismului elenistic din secolul I î.d.Hr. şi secolul I d.Hr. Modul său de viaţă ne arată că punctul de unitate al iudaismului din vremea celui de al doilea Templu a fost păstrarea purităţii Legii lui Moise, baza monoteismului iudaic monopersonal, dar că în sânul acestuia membrii poporului ales puteau să se îndrepte spre diverse arii culturale, să participe la oricare dintre aspectele culturii greceşti.
Filon poate să ne ajute, într-o anume măsură, în înţelegerea corectă a unora dintre scrierile Noului Testament, cum ar fi scrierile pauline, ioaneice şi iudeo-creştine, în general. Este ştiut faptul că cele mai multe dintre scrierile noutestamentare au fost realizate de către autori originari evrei şi care au aparţinut cultural filonului de gândire elenistică. Pentru această părere trebuie să observăm modul atent în care Eusebiu de Cezareea face trimitere la De vita contemplativa a lui Filon atunci când spune că terapeuţii ar fi o comunitate creştină. Multe dintre comunităţile creştine ale veacului primar au fost părţi constitutive ale imperiului greco-roman. De asemeni, dezbaterea pe tema circumciziunii dezvoltată de Filon, prescripţie fundamentală pentru această perioadă şi care a generat o anume tensiune între Filon şi iudaism, este una dintre temele centrale ale Bisericii timpurii reflectată în FAp. 15,1-2 şi în Epistola către Galateni.
In De Specialibus Legibus 1.1-11 Filon afirmă că circumciziunea este motiv de derâdere pentru multe popoare. El prezintă şase raţiuni (patru din tradiţie şi două proprii) în sprijinul practicării circumciziunii. Un prim motiv enunţat de el este de natură medico-sanitară şi totuşi el remarcă că circumciziunea este un simbol al „tăierii, al risipirii plăcerilor care stăpânesc mintea”. Un alt loc în care Filon reia tema circumciziunii este cel din tratatul De Migratione Abrahami 89-93. Aici Filon observă faptul că în vremea lui Avraam erau mulţi oameni care nu au recurs la actul circumciderii, ci priveau legea aceasta în sens simbolic, ca fiind un simbol al lucrurilor ce se petrec la nivelul intelectului, pe care trebuiau să le studieze cu toată acribia, iar altele nu trebuie să fie luate în seamă.
Acelaşi lucru îl afirmă şi despre Sabat, că el are un înţeles simbolic, dar aceasta nu însemnează că trebuie să abrogăm legea, ci că emblema circumciziunii, a Sabatului, a sărbătorilor în ansamblul lor trebuie să fie şi un semn al lepădării excesului plăcerilor şi al tuturor pasiunilor uşoare. Dar pentru a ajunge la sensul simbolic trebuie ca mai întâi să ţii legea cu toată tăria. Se pare că această dezbatere frământa societatea iudaică în acea vreme, lucrul acesta fiind mărturisit şi de Iosif Flaviu. Modul în care interpreta Filon această problematică, spun unii cercetători, ar fi influenţat pe Tiberius Iulius să ajungă la apostazie de la practicarea credinţei iudaice. Oricum, perspectiva interpretativă filoniană ne oferă posibilitatea înţelegerii mai exacte a situaţiei generate în Biserica primară de gruparea iudaizantă şi a deciziei tranşante adoptate de Sf. Ap. Pavel cu privire la problema obligativităţii circumciziunii pentru creştinii proveniţi dintre neamuri.
O altă arie de importanţă majoră ce justifică necesitatea cunoaşterii operei filoniene este cea determinată de folosirea conceptelor de Logos-Cuvânt şi cel de înţelepciune. El afirmă clar participaţia Logos-Inţelepciunii în actul creării universului. Aceasta contribuie mult la realizarea înţelegerii obiective a naturii platonismului din perioada de mijloc, dar poate face lumină şi în cazul interpretării prologului ioaneic (Ioan 1,1-11). R. Williamson crede că pentru interpretarea Epistolei către Evrei este de strictă necesitate cunoaşterea modului în care Filon exploatează sensurile tradiţiei iudaice. Iar Harold W. Attridge afirmă că există o prea evidentă apropiere între „Filon şi autorul Epistolei către Evrei în interpretarea tradiţiei orale greceşti şi a gândirii iudaice”. Apropierea dintre gândirea lui Filon şi cea a comunităţii de la Qumran am încercat să o prezentăm şi noi în lucrarea noastră: Qumran şi Mariotis – două sinteze ascetice (Presa Universitară 2000), care se va învrednici în curând de o ediţie cu corecturile de rigoare în secţiunea de redactare.
Filon abordează şi problema femeii în sânul societăţii iudaice, dar tema este prezentă şi în literatura paulină şi s-a învrednicit de multiple scrieri analitice cărora ne rezumăm doar la a le aminti autorii: Baer Richard, Sly Dorothy, Leonard Swidler ş.a. În opera lui Filon sunt multe pasaje care pot contribui la a ne crea o imagine limpede despre poziţia sa faţă de femei. De pildă în: In Flaccum 89, De Specialibus Legibus I, 200; H, 124; 3, 169-177; De Opificio Mundi 151-152, Questiones et Solutiones in Genesin 1,33, De vita contemplativa. Toate aceste pasaje contribuie la luminarea înţelegerii noastre privitoare la poziţia şi rolul femeii în Noul Testament.
Filon este foarte important pentru arealul lexical şi conceptual al termenilor şi al ideilor care sunt prezente în Noul Testament. The New International Dictionary of New Testament Theology enumeră 500 de referinţe făcute la Filon. C. Brown remarcă faptul că studierea lui Filon poate ajuta la înţelegerea unor Sfinţi Părinţi precum Clement Alexandrinul sau Origen.
Acestea sunt câteva din raţiunile care în timpul stagiului de vară de la Ierusalim (2001) m-au determinat să mă focalizez pe opera lui Filon Iudeul. In Genesis şi In Exodus ni s-au transmis în aramaică; Apologia pro Judaeis şi De providentia sunt citate în Eusebiu, iar De Animalibus s-a transmis în Armeană. La finele lucrării vom prezenta o bibliografie
orientativă pentru studiile dedicate operei lui Filon.
Iată de ce ne-am intitulat această prezentare schiţată a operei lui Filon „de la interpretarea literală prin simbol la alegorie”, pentru că acest act de transcendere este evidenţiat în cele mai multe din tratatele sale. Vom reaminti, cu riscul repetiţiei, definiţia alegoriei cuprinsă în tratatele de Hermeneutică biblică deoarece voim să subliniem profunzimea discursului filonian. Alegoria este o metaforă continuă, un procedeu artistic, o figură retorică ce caută să concretizeze şi să personifice concepte abstracte cu scopul de a învăţa sau de a transmite o învăţătură morală.
In cazul lui Filon definiţia îşi arată cu multă pregnanţă aspectul teoretic. Şi aceasta pentru că autorul a fost foarte impresionat de două profile religios-morale din epoca Vechiului Testament, de Moise şi de profetul Ieremia. Moise transmite şi interpretează Legea lui Dumnezeu, iar Ieremia revelează dimensiunea lăuntrică a acesteia, necesitatea întrupării ei. Ori, tot acest parcurs de la Moise la Ieremia îl sintetizează în exegeza sa Filon. Dacă a fost numit pre-gnostic, noi îl putem numi pre-creştin pentru că revelează, pe cât este cu putinţă unei minţi umane, desăvârşirea Legii, că nu este suficientă interpretarea literală a circumciziunii, ci ea trebuie să fie urmată de circumciziunea spirituală, de tăierea împrejur a inimii. De aceea, discursul său nu este unul care se subscrie automat şi total termenului de alegorie, ci mai degrabă conceptului de interpretare alegorico-mistică care conduce pe lector în sfera gândirii şi trăirii creştine. Filon nu este un filosof contemplativ, ci un credincios practicant, un om de ştiinţă care ştie să întrevadă dincolo de episteme „logosul” creator a toată înţelepciunea şi face ca acesta să se reverse restaurator în creaţie ca întrupare a Logosului Scripturii.
Propunem spre lectură următoarele capitole:
- Dragostea și înțelepciunea – căi de trecere peste limitele puterilor noastre în viziunea lui Filon prezentată în tratatul Despre Creație (De opificio mundi)
- Parafrază la De Cherubim
- Despre funcția tipică a chipurilor patriarhale ale Vechiului Testament în concepția lui Filon din Alexandria
