Studiu apărut în Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă, tomul XI (2007-2008) (Cluj-Napoca: Renașterea, 2009), 13-27.
Descoperirea manuscriselor de la Qumran va rămâne în memoria umanității ca un eveniment de o grandoare deosebită, drept cel mai mare eveniment arheologic al secolului al XX-lea. Evenimentul acesta nu rămâne, însă, singular. În aceeași perioadă, se realizează o altă descoperire monumentală la Nag Hammadi, în Egipt. Este vorba despre descoperirea Bibliotecii gnostice, care, însă, a intrat prea puțin în atenția mediului românesc. Îi simțim acum efectele prin intermediul literaturii cu tematică religioasă care, prin ea însăși, seamănă incertitudine în sânul comunității de cercetare.
În cele ce urmează, vom încerca să aducem în fața dumneavoastră câteva date arheologice, istorice și de tematică biblică privitoare la cele două situri arheologice și îndeosebi cu privire la conținutul descoperirilor de acolo.
Când se vorbește despre Qumran se crede, cel mai adesea, că despre existența acestei Biblioteci nu s-a știut nimic, așa cum, de pildă, E. Puech scria că „manuscrisele de la Marea Moartă au dormit XIX secole”. Cercetarea aprofundată a chestiunii Qumran a relevat faptul că Origen a cunoscut ceva despre această Bibliotecă, faptul că episcopul siriac Timotei I (sec. IX d.Hr.) știa, de asemenea, că o comunitate monastică din America, prin sec. XVI-XVII, avea o vestimentație similară celei a viețuitorilor de la Qumran. Deci, putem spune că existau, totuși, date despre acest mediu livresc.
În lansarea cercetării manuscriselor de la Qumran există trei actori principali: 1. un grup de beduini ce viețuiau cu turmele lor în preajma Mării Moarte și în Deșertul Iuda; 2. comunitatea firavă de arheologi și de specialiști, care era în etapa de constituire la Ierusalim; și 3. câțiva abili neguțători de la Betleem, ajutați de complicii lor arabi creștini din capitală[1]. Trebuie menționat faptul că evenimentul se derulează într-o perioadă de tensiune ridicată dintre evrei și arabi, în jurul anilor 1947-1948.
În martie 1947, beduinii aduc manuscrisele găsite lângă Marea Moartă la Betleem. Descoperirea este surprinzătoare și deosebit de importantă pentru lumea Bibliei, dar despre această Bibliotecă se știuse totuși ceva și înainte de acest moment.
Eminentul istoric bisericesc Eusebiu de Cezareea (265-340) spunea în lucrarea sa că marele exeget și biblist Origen (185-254) găsise o versiune necunoscută până atunci a Psalmilor, „la Ierihon, într-un vas de lut, în timpul lui Antonin (Caracalla)”. Această descoperire trebuie să fi fost făcută de Origen în jurul anului 215, an în care a venit de la Alexandria în Palestina. Se cunoștea ceva despre celebra Bibliotecă la începutul secolului al III-lea d.Hr.
În secolul al IX-lea d.Hr. găsim, de asemenea, date despre descoperirile frapante realizate în zona Qumranului. Informația provine dintr-o scrisoare siriacă pe care patriarhul nestorian din Bagdad, Timotei I, o adresa, în jurul anului 800, mitropolitului Serghie al Elamului. Iată ce scria Timotei I: „Noi am aflat de la iudei demni de credință, pe care i-am instruit ca și catehumeni în ale creștinismului, că, cu vreo zece ani în urmă, cărțile (scrierile Scripturii) au fost descoperite în împrejurimile Ierihonului într-o peșteră”. Patriarhul relatează un eveniment similar istorisirii beduinilor, dar protagonistul este un vânător al cărui câine a intrat după vânat în acea peșteră și nu a mai ieșit. Intrând în peșteră, vânătorul a descoperit scrierile Vechiului Testament, iar cel care mi-a mărturisit, zice patriarhul, este „un bun cunoscător al Scripturii și un doct, iar eu am discutat cu el de mai multe ori despre pasajele din Vechiul Testament citate în Noul Testament, dar care, de fapt, nu se găsesc în Vechiul Testament, în acea formă, nici la noi creștinii și nici la evrei. El mi-a zis: ele există și se găsesc în cărțile descoperite acolo”[2].
De asemenea, trebuie să inserăm aici și informația pe care ne-a oferit-o dl. dr. Rotar din cercetările domniei sale despre denominațiunile creștine din America, informație care prezintă o comunitate monastică din sec. al XVII-lea, care purta vestimentația trăitorilor de la Qumran, deci trebuia să fi cunoscut Regula Comunității.
Și aceste mărturii nu au niciun cusur pentru a nu fi luate în considerare. De ce au „dormit” atâta vreme? Poate vom putea răspunde atunci când vom cunoaște cu adevărat ce a însemnat cucerirea arealului Asiei Mici în secolul al VII-lea, turbulențele multiple ale Evului Mediu, paralelitatea creată de modernitate și tragismul conflagrațiilor mondiale. Apoi și faptul că atunci când lipsește omul potrivit agrăirii noastre de către Dumnezeu, El scoate de sub pământ „sulul Cuvântului”, pentru ca acesta să semene în noi sau să pună în fața noastră „poarta nădejdii”.
… ai în față Revelația și demonstrația sau despre Qumran și Nag Hammadi
Două descoperiri aproape concomitente: Nag Hammadi – 1945 și Qumran – 1947. Nu vom reitera aici procesul istoric de descoperire a Bibliotecii gnostice, ne vom rezuma la evocarea etapelor procesului de descoperire a Manuscriselor din Deșertul Iudeii. După faimoasa descoperire realizată de El Dib, intră în scenă iscusiții neguțători de antichități de la Betleem care, într-un moment fericit, îl intersectează pe profesorul Sukenik[3]. Artizanul acestei întâlniri a fost, de facto, Kando (Khalil Iskander Shahin), membru al Bisericii Ortodoxe siriene, care, într-un moment providențial, a reușit să ajungă de două ori la Betleem, grație hotărârilor ONU pronunțate în acel an 1947, și să achiziționeze cele trei manuscrise. Era vocea cea mai autorizată în domeniu la vremea aceea, care activa la Universitatea ebraică din Ierusalim, și avea înaintea sa, în decembrie 1947: un manuscris incomplet al cărții Isaia, un fragment din Psalmii lucrării harului, diferiți de Psalmii biblici și Regula războiului fiilor luminii împotriva fiilor întunericului. A fost, într-adevăr, un moment providențial. Sukenik spunea aceasta referindu-se la hotărârile ONU, iar eu o spun referindu-mă la conținutul manuscriselor: Evanghelia Vechiului Testament sau vestirea cea mai calificată a lui Mesia – Sulul Isaia: Evanghelia timpului plinit și a lucrării, Psalmii lucrării harului și Vestirea eshatologică a războiului celui din urmă, Regula războiului.
În urma studiului, el constată că manuscrisele datează din vremea celui de-al doilea Templu și, comunicându-i lui Mar Samuel[4] acest lucru, află că au mai apărut câteva manuscrise: un alt manuscris la Isaia, Regula Comunității sau Manualul de disciplină, un pesher la Habacuc și un Apocrif al Genezei, dar pe acestea nu reușește să le achiziționeze. Ele au fost cumpărate mai târziu din America de către niște evrei deghizați în călugări, au fost aduse și așezate la Muzeul Manuscriselor.
Acestei etape derulate în stare conflictuală maximă între evrei și arabi îi urmează etapele succesive de prospecțiuni arheologice: după armistițiul din 1949 și până în 1956, peșterile vor fi cercetate de Kando și de un grup de beduini; de G. Lancaster Harding și Roland de Vaux, A. Dupont-Sommer, W. Reed și mulți alții. Cercetările pe documente, ca proces de reconstituire a documentelor, sunt încheiate abia în 2001-2002, conform declarației curatorului documentelor, prof. Emanuel Tov.
Din cele peste 900 de manuscrise, o mare parte sunt texte biblice, cópii ale scrierilor din canonul biblic iudaic. Pe lângă ele, mai există comentarii biblice, apocrife, reguli, calendare și scrieri de factură administrativ patrimonială[5]. Potrivit subtitlului enunțat, îmi îndrept acum atenția asupra manuscriselor biblice. Ele au dovedit că versiunea de text iudaic existentă în uz păstrează textul acestei perioade marcate de dorința de a conserva iudaismul curat și de a nu ceda ispitei elenizării. Așadar, avem în față o structură forte a Revelației. Din această perspectivă poate fi luată în considerare ipoteza eseniană ca soluție pentru originarea manuscriselor. Cu toate acestea, rămâne totuși o zonă cronologică largă neacoperită, deoarece Qumranul nu a cunoscut numai faza eseniană.
În cazul bibliotecii gnostice de la Nag Hammadi[6], avem în față regula demonstrationis, textul revelat ocupând, de cele mai multe ori, o poziție secundară. Iată de ce parafrazez zicerea biblică: ai în față binele și răul, viața și moartea… alege! (v. Deut 30,19). A crede în chip excesiv demonstrației înseamnă a te bascula în sfera suficienței de sine și a maximalizărilor pelagiene. Acesta este motivul pentru care vă voi propune în continuare o mică peregrinare.
… de la Biblioteca de la Qumran la Biblioteca de la Nag Hammadi
Nilul era socotit râul dătător sau susținător al vieții, datorită apelor sale, iar nu departe de malurile sale au fost descoperite scrierile gnostice. Pe un alt mal, sau aproape de acesta, pe malul Mării Moarte s-au descoperit temeiurile autenticității Revelației vechi: lângă moarte, adevărata viață și moartea nu a biruit-o, au ieșit la lumină după nouăsprezece secole de dormire. Coincidența cronologică e uluitoare. În prezent, documentele celor două biblioteci sunt publicate în idiomul lor original în întregime, dar cele mai multe dintre ele sunt accesibile și în limbi de circulație internațională, unele și în limba română[7].
Cercetările de mai bine de o jumătate de secol, realizate pe documentele celor două biblioteci, au condus la stabilirea unor note comune. Una dintre ele este cea care afirmă înrudirea gnostică. Astfel, putem observa că studierea serioasă a acestora nu va viza stabilirea aspectului lor gnostic, ci va contribui, prin concluziile fixate, la precizarea sensului complet al conceptului de gnoză. A. Paul spune despre manuscrisele zise de la Qumran că ele suferă de o influență gnostică certă, că multe dintre ele (îndeosebi cele realizate pe structura dualismului antagonic) provin, în mod clar, dintr-o filieră gnostică[8]. Existența gnosticismului iudaic precreștin este deja o realitate bine precizată. Îl putem întâlni fie în literatura iudeo-greacă, fie în scrierile apocaliptice sau poate chiar în fragmentele de literatură sapiențială ieșite la lumină din peșteri și care ne vorbesc despre împărăția ideală.
Repere cronologice și teologice pentru gnosticism
Utilizarea cuvintelor „gnoză”, „gnosticism” și „gnostic” a cunoscut o lărgire progresivă în decursul timpului. Acești termeni desemnează realități pe care contemporanii le numesc în moduri diferite. Vocabula „gnoză” este un calc al cuvântului grecesc „gnosis”, tradus în chip direct prin „cunoaștere”. În Noul Testament, întâlnim cuvântul în Evanghelia după Luca, în Epistolele pauline și în cele două Epistole ale Sfântului Petru. Marele exeget și filosof iudeo-grec Filon din Alexandria, în prima jumătate a secolului I d.Hr., îl utilizează în mod rezervat, preferând termenul „episteme” – „știință”. Așa cum putem să vedem din aceste scrieri citate, dar și din corpusul de scrieri ioaneice, în perioada de cotitură de la iudaism la creștinism, conceptul este utilizat cu o destul de mare frecvență în mai multe direcții sau orientări religioase și îndeosebi în filosofie, dar nu sub relevanța strictă de nume propriu. Întrucât atât religia, cât și filosofia promovau ideea căutării/cunoașterii adevărului, ideile/formulările gnostice au avut un teren prielnic pentru a se dezvolta în aceste medii. Această dezvoltare a fost posibilă o vreme fără restricții, în secolele al II-lea și al III-lea, cu o fragmentare în cunoaștere bună și cunoaștere rea, iar din secolul al IV-lea, gnosticismul a început să fie catalogat ca erezie și a rămas strict în sfera unor curente religioase și a filosofiei. Aici considerăm necesar să facem o distincție între cele două căi de căutare despre care se spune frecvent că au fost și încă sunt în raport de paralelitate. Religia creștină caută adevărul-persoană și comuniunea sau, mai clar spus, trăirea în el, în timp ce filosofia caută și formulează noțiunea de adevăr, rezumându-se, de cele mai multe ori, la teoretizarea lui. Distincția poate fi exprimată în chip suficient de două particule: în creștinism (și în iudaismul epocii profetice) este „în Duh și în Adevăr”, deci „en”; în filosofie este „despre”, cu procentul de relativitate indus de faptul că noi, ca oameni, lucrăm mai întotdeauna cu noțiunea de aproximare.
Retorii creștini, ca de altfel și unii filosofi păgâni, încearcă să demaște și să prezinte acest curent de gândire ca fiind eretic sau ca păcat al „bibliomaniei”[9]. Cu toate acestea, câțiva autori creștini, și nu puțin importanți, precum Clement al Alexandriei, Origen ș.a., au cultivat în reflexiile lor și în unele scrieri „rădăcini” gnostice, spun ei, benefice pentru pnevmatici sau spirituali perfecți. Dar ei constată că există, opus acestor exprimări, un alt tip de gnoză pe care o contestă, o numesc falsă și o resping. Este cunoscut faptul că Sfântul Irineu de Lyon, o sursă foarte importantă pentru a putea cunoaște ceva despre gnosticism, a scris în jurul anului 180 o lucrare intitulată: Denunțarea și respingerea gnozei în numele Învățătorului, titlu pe care îl vom putea regăsi în lucrarea sa, Contra ereziilor[10].
Începând cu secolul al II-lea creștin, cuvântul „gnoză” începe să fie surclasat, deoarece el vrea să exprime „cunoașterea unică și absolut rezervată unei elite, geniilor alese datorită naturii lor”[11]. Această cunoaștere sau Gnoză este un mod de a accede prin unele la misterele existenței, prin altele la tainele originii și ale sfârșitului creației. Ea nu vorbește despre o înălțare la comuniunea cu Dumnezeu, Care, în fapt, este izvorul a toată cunoașterea, Creatorul și Mântuitorul lumii. Această acțiune de dobândire a cunoașterii se realizează mai presus de istorie și de timp, printr-o iluminare sau revelație interioară și directă. Revelația astfel realizată îi oferă gnosticului cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu.
Gnosticismul trebuie să fie recunoscut ca fiind originat în mediul elenistic și având rădăcini îndeosebi în gândirea mitică orientală. În evenimentul gnostic, un loc important îl ocupă asceza, esoterismul și chiar astrologia și magia.
În Evul Mediu, vom putea găsi idei gnostice în Kabala, în mișcarea Cathară sau la teologul utopist Joachim de Fiore (1135-1202), la teosoful german Jakob Bohme (1575-1624), care va influența toată filosofia germană, sau la William Blake (1757-1827) și Mozart (1765-1791).
Astăzi, numim „gnostic” persoana care aderă la acest complex ideatic multiform numit gnoză/gnosticism.
Dar să revenim în mediul biblic și să observăm că în 1Cor 8,1, Sf. Ap. Pavel opune „știi-rea” și gnoza, zicând: „Cât despre cele jertfite idolilor, știm că toți avem cunoștință (gnosis). Cunoștința însă semețește, iar iubirea (agape) zidește”. Ce vrea să spună cu aceasta, deocamdată spunem: nu știm. Aceasta doar pentru a vedea că, în 1Tim 6,20 zice de asemenea ucenicului său: „O, Timotei, păzește comoara ce ți s-a încredințat, depărtându-te de vorbirile deșarte și lumești și de împotrivirile științei mincinoase”. Apare, astfel, în mod clar faptul că Sf. Ap. Pavel pune față în față tradiția autentică, primită de/de la Apostoli, singura declarată adevărată, și știința zisă eronată, propagată prin gnostici, fapt care se va întâlni constant la Părinții Bisericii, în secolele II-IV. Ne apare în mod clar faptul că Biserica începe să fixeze și să utilizeze „Regula Adevărului”, despre care vorbesc Irineu de Lyon, Tertulian, Clement Alexandrinul, față de care celelalte învățături sunt catalogate ca fiind erezii (Ipolit Romanul[12], Epifanie de Salamina[13]).
După perioada patristică, s-a lansat definirea gnosticismului ca erezie creștină, în acest sens Renan va defini, în 1886, gnosticismul ca „secularizare realizată la cel mai înalt nivel, o elenizare radicală și prematură a creștinismului datorată și faptului că a fost respins Vechiul Testament”[14]. Harnack îl va prezenta ca „elenizare acută a creștinismului”[15].
Privind din perspectivă culturală situația gnosticismului, putem spune că Părinții Bisericii au dezvoltat o „cenzură fatală”[16]. Pe lângă „regula adevărului”, fixată în secolul al II-lea, în secolul al IV-lea se fixează „canonul scripturistic”, având un corpus bine definit al cărților canonice.
Duritatea unor scriitori creștini nu este gratuită. Cum s-ar fi putut reacționa altfel la o încercare vădită de substituire a Revelației cu demonstrația, la renunțarea expresă la o parte din scrierile canonice care cuprind teme fundamentale ale cunoașterii lucrării lui Dumnezeu (renunțarea lui Marcion și a discipolilor săi la Vechiul Testament): tema cosmogoniei, a antropogenezei, a legământului, teme ce nu sunt exprimate în chip explicit în corpusul noutestamentar ș.a.?! Pentru adepții gnozei, omul este captivul creației. În acești termeni vorbesc de pildă scrierile de la Nag Hammadi: „Creaturile au fost făcute prizoniere, fiecare având o soartă stabilită, de către Marele Creator. Astfel putem spune că ele au fost închise într-un modelaj (ipostas) până la sfârșitul timpurilor”[17]. Marele Creator este văzut de ei ca fiind un demiurg, un fiu al Sofiei. În raport cu această percepție poate fi privită sau receptată poziția lui Filon care îl numește „deuteros theos” și care îl identifică, printre altele, cu Logosul sau Cuvântul, numai că, în scrierile sale, Sofia și Logosul au poziții interschimbabile[18]. Tot ei sunt cei care proferează un dualism radical care merge până la exprimarea existenței unui Dumnezeu bun și a unui dumnezeu rău și promovează constant ideea fatalității inoculate de „agentul creator”. Iată de unde provine atitudinea vehementă a autorității Bisericii.
În aceste momente în care ne apare în chip evident faptul că literatura gnostică reocupă un loc central în preocupările contemporanilor, cred că trebuie, și noi, ca și Biserica Mare, să declinăm poziții doctrinare clare, chiar să dezvoltăm o polemică obiectivă cu susținătorii acestor opinii. Trebuie să reluăm, la nivelul de limbaj și de dezvoltare științifică actuale, pozițiile Părinților care au reacționat ferm în fața gnozei. Să vedem exprimarea clară a lui Irineu de Lyon despre cele două legăminte, cu relația dintre ele: cel vechi în cel nou. Trebuie să ne detașăm de dochetismul programatic promovat de gnostici și să vorbim, precum Atanasie cel Mare, despre realitatea și realismul Întrupării și a întregii slujiri a lui Hristos, reafirmând cu claritate extensiunea temporală a fixării în scris a Revelației și, bineînțeles, centralitatea căilor de transmitere a acesteia, Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, pentru viața creștină autentică.
Dar credem că un prim pas în acest demers este prezentarea colecției de la Nag Hammadi și reliefarea aspectului substitutiv pe care aceste scrieri îl propun cu privire la unele cărți fundamentale din Vechiul Testament.
Biblioteca de la Nag Hammadi
Nu vom introduce aici informații despre epistola lui Atanasie de Alexandria privitoare la scrierile gnostice, ea poate constitui obiectul unei alte prezentări decât cea de față, care se dorește a fi doar o introducere în subiect. Vom începe prin a spune că zeci de manuscrise coptic-gnostice se găsesc azi în multe muzee ale lumii. Ele au generat un viu interes și cred că este suficient să prezint proiectul inițiat în 1970, de către Ministerul Culturii din Republica Arabă Egipt, în colaborare cu UNESCO, intitulat The Coptic Gnostic Library Project, datorită căruia s-a realizat în 1977 volumul The Nag Hammadi Library in English[19], volum pe care îl utilizăm și noi.
În cadrul acestor cercetări, s-a stabilit faptul că cea mai bogată producție de documente gnostice s-a realizat în secolele al II-lea și al III-lea, o parte în egipteană (coptă) și o alta în greacă. Dar cea mai mare parte dintre documente este în coptă și acestea au fost realizate în Egipt, în secolul al IV-lea, pentru comunitățile creștine din valea Nilului[20].
Primul manuscris copt a apărut în bibliotecile occidentale, în secolul al XVIII-lea. Până în 1945, erau cunoscute următoarele documente: 1. Codex de Londres, de origine egipteană, păstrat la British Museum, descoperit de dr. Askew, în 1750, care l-a intitulat Pistis Sophia, cuprinzând dialogurile inițiatice dintre Iisus și Maria Magdalena; 2. Manuscrisul de Oxford, realizat pe papirus, cunoscut și sub numele de Codex Bruce, de la numele lui Ecossais, care l-a achiziționat în 1773, de undeva de lângă Teba; cuprinde două tratate ce transmit învățături secrete ale lui Iisus: Cartea marelui tratat inițiatic sau Cele două cărți de joc și Topografia celestă; 3. Codex de Berlin, regăsit în 1900, cuprinde Evanghelia Mariei, Cartea secretelor lui Ioan, Înțelepciunea lui Iisus, Faptele lui Petru.
Anul 1945 a fost cotat în lumea arheologiei ca fiind anul celei mai eclatante descoperiri, alături de cea din 1947 de la Marea Moartă. Aproape de Luxor, la 130 km nord, la Nag Hammadi, în ruinele vechii biserici a Sf. Pahomie, au fost descoperite manuscrisele copte cunoscute sub numele de Biblioteca de la Nag Hammadi și care au fost depozitate în Muzeul din Cairo. Lotul este compus din 13 codici, numerotați convențional de la I la XIII. În fapt, putem spune că sunt 16, deoarece un tratat are trei părți, este vorba despre lucrarea intitulată „Protennoia trimorphos” – Cugetarea dintâi la forma triplă.
Primul codex este cunoscut sub numele de Codex Jung, deoarece după 1952 a ajuns în posesia celebrului psihanalist Gustav Carl Jung (1875-1961), care, după separarea sa de Freud, s-a interesat de gnoză.
Colecția de la Nag Hammadi este integral realizată pe pergament. Unsprezece codici și-au conservat bine legătura lor în piele, putând fi identificate toate simbolurile decorative, un alt registru extrem de interesant. Ele numără 52 de scrieri realizate pe 1156 pagini scrise. Cinci dintre scrieri se găsesc în dublu sau chiar în triplu exemplar, ceea ce ne conduce la numărul de 46 scrieri distincte. Cele care nu s-au conservat în condiții bune au fost restaurate de către specialiști. Fiecare codex conține între trei și șapte tratate scrise în coptă, în dialectul sahidic, care domina perioada. Aceste scrieri în coptă sunt traducerea unor scrieri originale grecești, realizate tot în Egipt, în secolele II-III și traduse în coptă în secolele III-IV. Din aceste scrieri originale grecești ni s-au păstrat fragmente din: Republica lui Platon (codex VI), Discursul desăvârșit al lui Hermes Trismegistes către Asclepios (VI), Sentențele lui Sextus (XII) și Rugăciunea de invocare a lucrării harului (VI). Pe papirus ni s-au păstrat: Evanghelia lui Toma (II), Înțelepciunea lui Iisus (III) și Rugăciunea de invocare a lucrării harului (VI). Din 2006, cunoaștem și Codex Tchacos, descoperit în 1978, în Egipt, și prezentat de National Geographic[21], cuprinzând Scrisoarea lui Petru către Filip (Codex VIII) și Întâia Apocalipsă a lui Iacov (Codex V). Pe lângă acestea, puteți găsi în Codex Thachos mult-dezbătuta Evanghelie a lui Iuda[22]. Dar trebuie să se cunoască faptul că această Evanghelie nu a făcut parte din lotul Nag Hammadi, deși elementul de unitate al Bibliotecii de la Nag Hammadi este tematica și doctrina gnostică.
Se pare că publicarea documentelor a debutat în 1956, cu Evanghelia adevărului (Codex I), în 1959, Evanghelia lui Toma, alcătuită din 114 loghia, care deja în 1961 s-a bucurat de un prim comentariu[23]. În 1972, a apărut ediția fotografică a tuturor manuscriselor, fapt care a accelerat publicarea lor și a stârnit interesul pentru traducerea lor în engleză, germană și franceză, un loc de frunte ocupându-l demersul Universității Laval din Quebec. În 2007, Biblioteca Pleiade s-a îmbogățit cu un amplu tom de 1832 de pagini, intitulat: Scrierile gnostice. Biblioteca de la Nag Hammadi[24].
Iată ce cuprindea o Bibliotecă gnostică din secolul al IV-lea: a) Evanghelii: Toma (CII, 2), Filip (III, 3), Evanghelia egiptenilor (III, 2 și IV, 2); b) Fapte: ale lui Petru și ale celor doisprezece apostoli (VI, 1); c) Epistole: Scrisoarea lui Petru către Filip (VIII, 2); d) Apocalipse: a lui Pavel (V, 2), Prima a lui Iacov (V, 4), a doua a lui Iacov (V, 4), a lui Adam (V, 5), a lui Petru (VII, 3); e) Tratate: despre Înviere (I, 4), tratatul tripartit (I, 5); f) Cărți: Cartea secretelor lui Ioan (II, 1), Cartea lui Toma Atletul (II, 7); g) Rugăciuni: a Sf. Ap. Pavel (I, 1), de invocare a lucrării harului (VI, 7).
Autorii sunt anonimi. Atribuirea lor unor nume din veacul apostolic este fictivă și realizată din dorința de a le spori autoritatea. Observăm că se mută accentul de pe descoperirea realizată de Dumnezeu pe descoperirea transmisă/ fondată pe oameni, deși știm ce le-a zis Mântuitorul Apostolilor: Duhul Sfânt va grăi… (Mt 10,20). Există, totuși, o relație formală între scrierile necanonice și cele canonice. Cel mai bun exemplu este suma de loghia din Evanghelia lui Toma, dar aceasta a fost bine delimitată de corpusul canonic atunci când s-a observat faptul că promotorii ereziilor își fondează multe din afirmații pe acest gen de literatură. Dar suntem datori să spunem că, din această bibliotecă, cel mai apropiat de textura gnostic clasică este codexul VI, el conținând ziceri hermeneutice atribuite legendarului Hermes de trei ori învățător, precum: extras din Discursul desăvârșit al lui Hermes T (VI, 8), Ogdoada și Eneada (VI, 6), complementat de Republica lui Platon[25], Faptele lui Petru și ale celor 12 Apostoli (VI, 1), Învățătorul autorității (VI,3) și Rugăciunea de invocare a lucrării harului (VI, 7).
… despre un Filon gnostic la Qumran
Despre conținutul Bibliotecii de la Qumran am scris în altă parte, vom reaminti aici numai faptul că manuscrise teologice sunt aproximativ 900, faptul că au fost descoperite în 11 peșteri și că acoperă aproape toate scrierile Vechiului Testament și câteva fragmente grecești din Noul Testament[26]. Între acestea, există un corpus denumit de specialiști ca fiind scrieri sapiențiale. Este vorba despre Cartea Misterelor (IQ27, 4Q299-301) și Instrucțiuni/sfaturi pentru omul care înțelege/către înțelept (1Q26, 4Q415-418, 4Q418a-c, 4Q423)[27]. Cel de al doilea text s-a învrednicit, alături de Regula comunității și de Regula Templului, de cea mai largă recepție și circulație în mediile iudaice. „Musar lemevin”, pe numele său ebraic, a fost descoperit în peștera 4, dar a fost editat foarte tărziu, abia în anul 1999[28]. Celelalte două fragmente din Q1 fiind publicate la începutul descoperirilor, au trecut repede în uitare. Musar lemevin este foarte apropiat ca stil și conținut scrierilor biblice solomoniene și ale lui Ben Sirah, solomoniene și siracide, poate chiar provin din aceeași perioadă, dar nu din aceeași sursă.
De asemenea, există evidente legături între Apocalipsele de la Nag Hammadi și Scrierile enohite de la Qumran. Iată doar câteva exemplificări: „Cât despre mine, de voi șovăi, / Mila lui Dumnezeu va fi întotdeauna mântuirea mea, / Și de voi cădea în păcatul trupului/ cărnii, / Judecata mea va fi în dreptatea veșnică a lui Dumnezeu […], Mă va primi în milostivirea Lui / Și mă va judeca în bunătatea Lui. / Mă va judeca în dreptatea Sa adevărată / Și în nesfârșita Lui bunătate, El șterge întotdeauna păcatele mele; / Și întru dreptatea Lui mă va curăți de necurăția făpturii umane / Și de păcatul fiilor oamenilor. / Și Îl voi slăvi pe El pentru dreptatea Lui / Și pe Cel Preaînalt pentru slava Lui”[29].
Din Cartea Tainelor vă oferim o minimă secvență: „Dar nu a cunoscut taina mersului/ cursului lucrurilor (în ebraică: raz nihyeh), și ei n-au înțeles lucrurile trecute. Și nu au știut ce urma să li se întâmple. Astfel, nu și-au salvat viețile de taina mersului lucrurilor. Și iată pentru voi semnul că va fi așa:când odraslele răului vor fi încuiate, nedreptatea va dispărea dinaintea dreptății ca întunericul în fața luminii. Atunci, ca fumul care se risipește și nu mai este, așa și răul va dispărea pentru totdeauna. Și dreptatea va fi descoperită ca un soare ce guvernează universul. Și toți cei care aderă la tainele păcatului nu vor mai fi. Dar cunoașterea va umple lumea, și nebunie nu va mai fi”[30].
„Și dacă face o crimă, așa va fi […] pentru veșnicie, și un semn pentru generații […]. Numai prin bunătatea Ta va fi îndreptat un om, și prin mila Ta cea nemăsurată […]. Din slava Ta le vei dărui […] din abundență desfătări cu pace veșnică și zile în număr mare”[31].
Pentru a realiza perspectiva comparației, iată câteva exemple din Regula Comunității: „Dumnezeu l-a creat pe om ca stăpân al lumii; și El a pus în om două duhuri ca să meargă cu ele până la Venirea Sa (Judecată); acestea sunt Duhul adevărului și al minciunii […]” (III, 17). „În mâna Prințului luminilor este stăpânirea asupra tuturor fiilor dreptății; ei umblă în căile luminii; și în mâna Îngerului întunericului este stăpânirea asupra fiilor minciunii/ înșelăciunii/ înșelării: și ei în căile întunericului umblă […]. Între aceste două duhuri merge istoria tuturor oamenilor […]. Și în căile lor merg oamenii; și toată răsplata faptelor lor se face după cele două clase ale lor, conform lotului inițial al fiecăruia, după cum mult sau puțin a… […]. Fiindcă Dumnezeu a așezat aceste două duhuri în părți egale până în ultimul moment; și a așezat o ură veșnică între clasele lor: urâciune pentru adevăr sunt actele de perversitate, și urâciune pentru perversitate sunt toate căile adevărului. Un conflict violent le opune, fiindcă nu merg împreună” (IV, 15-18).
„Când va fi așa în Israel, consiliul comunității ideale (în ebraică yahad) va fi întărit în adevăr pentru a putea fi ca un răsad veșnic, un templu pentru Israel și o taină (sod) a Sfintei Sfintelor pentru Aaron; membrii vor fi adevărați martori ai dreptății, aleși prin voia divină în vederea iertării pământului și a pedepsirii necredincioșilor după cuviință. Este „o piatră de încercare, piatra din capul unghiului, de mare preț” (Is 28,16), ale cărei temelii nu se vor clinti. Aceasta va fi prin excelență Sfânta Sfintelor pentru Aaron; în ea vom avea cunoașterea veșnică a Legământului dreptății, aducând jertfe de bună mireasmă. Și va fi Casa perfecțiunii și adevărului în Israel, încheind un Legământ conform poruncilor veșnice (ale lui Dumnezeu)”[32].
Iar din Documentul de la Damasc: „Despre Shabat, pentru a fi observat după cum este scris. Nimeni nu va lucra în ziua a șasea din momentul în care discul solar va fi la o distanță de orizont egală cu diametrul său, / Fiindcă s-a spus: / Păzește ziua odihnei, ca să o ții cu sfințenie (Deut 5,12) / Și în ziua de Shabat, nimeni nu va rosti vorbe în deșert, / Nimeni nu va împrumuta aproapelui său și nici nu va face nimic care l-ar obliga să întrebuințeze aur și argint, sau alt câștig. / Nimeni nu va vorbi despre cele ce are să facă sau sarcinile pe care are să le împlinească în ziua următoare. / Nimeni nu va merge în ziua Shabatului pentru a-și împlini activitățile preferate, nici nu se va îndepărta mai mult de o mie de pași. […] Nimeni nu va ajuta un animal în ziua Shabatului. Și dacă va cădea într-un puț sau într-o groapă, nu va ieși din el în ziua Shabatului. / Nimeni nu va petrece Shabatul în apropierea goim-ilor (non-evreilor). / Nimeni nu va profana ziua Shabatului pentru a se îmbogăți sau a profita de această zi. / Și dacă un om ar cădea în apă sau într-un bazin, nu-l vor scoate cu o scară, o coardă sau o altă unealtă. / Nimeni nu va aduce daruri pe altar în ziua Shabatului, în afară de arderea de tot a Shabatului, / Căci este scris: „în afară de darurile voastre pentru ziua Shabatului” (Lev 23,38)”[33].
Pentru ca acest instrument să se realizeze ca un cadru sinoptic, voi introduce câteva fragmente din Instrucțiuni: „Nu te înclina înaintea cuiva care nu-ți este egal, și atunci vei fi pentru el ca […] un tată. / Nu lovi pe cineva care nu are puterea ta, de frică să nu slăbești și să te cuprindă o mare rușine. / Nu-ți vinde sufletul pe argint. / Este mai bine pentru tine să fii un sclav în duh și atunci îți slujești stăpânii fără constrângere. / (cf. Sir 10,28: Robului înțelept îi vor sluji cei slobozi) / Nu-ți vinde onoarea pe argint. Și nu-ți zălogi moștenirea ta de frică să nu le rămână doar trupul tău de moștenire urmașilor. / Nu te îndopa de mâncare când nu ai cu ce te îmbrăca. / Nu bea vin dacă nu este și pâine. / Nu căuta luxul când îți lipsește pâinea. / Nu te mândri în sărăcia ta, îți disprețuiești viața”[34].
„Tu, omule care înțelegi (mbyn) […], ia aminte la minunatele taine (rzym) ale lui Dumnezeu. Ia aminte la începuturi […]. Ia aminte la taina ființei (sau cursului) lucrurilor (raz nhyh)[35] și la faptele timpurilor străvechi, la ce a fost și la ce este și la ce va fi, și toate tainele veșnice cu secrete pentru totdeauna […]. Atunci vei vedea ceea ce a fost și ceea ce ființează și ceea ce va fi, în toate timpurile veșniciei […]. Ia aminte lucru după lucru: meditează (hah) zi și noapte la taina ființei (sau cursului) lucrurilor (raz nhyh), și caută (drs )[36] întotdeauna. Astfel tu vei cunoaște adevărul și nedreptatea, înțelepciunea și […] în toate căile lor, cu toate vizitele/ venirile (pqwdt) de-a lungul veacurilor (istoriei) lumii, și vizita/ venirea veșnică (‘wlm peqwwdh). Și atunci vei distinge între bine și rău în lucrările lor, fiindcă Dumnezeul cunoașterii (’el d’at) este temelia adevărului, și prin taina făpturii/ ființei (sau cursului) lucrurilor (raz nhyh), El a descoperit/ arătat (prs)[37] temelia sa”[38].
Din Cartea Tainelor: „Dar nu a cunoscut taina mersului/ cursului lucrurilor (în ebraică: raz nihyeh), și ei n-au înțeles lucrurile trecute. Și nu au știut ce urma să li se întâmple. Astfel, nu și-au salvat viețile de taina mersului lucrurilor. Și iată pentru voi semnul că va fi așa: când odraslele răului vor fi încuiate, nedreptatea va dispărea dinaintea dreptății ca întunericul în fața luminii. Atunci, ca fumul care se risipește și nu mai este, așa și răul va dispărea pentru totdeauna. Și dreptatea va fi descoperită ca soarele ce guvernează universul. Și toți cei care aderă la tainele păcatului nu vor mai fi. Dar cunoașterea va umple lumea, și nebunie nu va mai fi”[39].
Și din nou Instrucțiunile: „Cei ce caută adevărul se vor ridica (y’wrw) ca să te judece. Atunci toate inimile nebune vor fi distruse, și copiii răului nu vor mai fi, și toți cei care sunt părtași/ complici răului vor fi rușinați. (Și atunci) la judecata voastră stâlpii tăriei se vor spulbera și tot (…). Dar voi, aleșii adevărului, căutătorii (dreptății), care rămâneți la baza întregii cunoașteri (d’t), cum puteți voi spune: Noi trudim pentru înțelegerea (bynah) și luăm aminte la căutarea cunoașterii […] în toate […] și fără încetare în toți anii veșniciei (’wlm)? Nu se va bucura el pentru totdeauna de adevăr și cunoaștere? […]. Și fiii cerurilor a căror moștenire este viața veșnică, nu vor spune oare ei: Noi am trudit pentru lucrările adevărului, și ne-am epuizat de-a lungul veacurilor? Nu vor merge ei în lumina veșnică […], slava și mare onoare?”[40].
Pentru ca întreg ciclul să se încheie în nota evidentă a marcării raportului de înrudire a celor două Biblioteci, vă oferim o ultimă secvență de text din Regula comunității: „… căci din izvorul cunoașterii sale (d’t) a făcut să țâșnească (pth)[41] lumina sa, și ochii mei au văzut minunile sale, și lumina inimii mele (a văzut) taina făpturii/ ființei (sau cursului) lucrurilor (raz nhyh). Ceea ce este întotdeauna este sprijinul dreptei mele; calea pașilor mei trece peste stâncă, nu se clatină niciodată. Căci adevărul lui Dumnezeu este stânca pașilor mei, și puterea Sa este sprijinul dreptei mele. Din izvorul dreptății sale vine judecata mea și din tainele sale minunate (rzym) lumina inimii mele”[42].
Putem găsi astfel de texte ce conțin expresii gnostice precreștine, aparținând gnozei iudaice, în ambele Biblioteci. Ele pot, cel mult, să arunce o nouă lumină pentru cunoașterea producțiilor iudeo-elenistice din Alexandria. Pentru creștinătate, ele constituie un punct de reașezare doctrinară, de fixare a quintesenței martirice a Bisericii celei Mari, care rămâne fidelă Revelației și nu inițiaticului misteric sau discursivității demonstrației filosofice.
Qumranul este în mod clar dominat de Revelație, chiar la o receptare cantitativă, iar Nag Hammadi este cel mai bun exemplu de demonstrație/gnoză. Și în urechi îmi răsună cuvântul lui Hristos: nu vă îndepărtați de Ierusalim până nu vă veți umple de Duhul Sfânt, și atunci întreb: unde este Cincizecimea în aceste scrieri gnostice? Este acolo adevărul?!
[1] André PAUL, Qumran et les Esséniens, L’éclatement d’un dogme (Paris: Cerf, 2008), 11.
[2] PAUL, Qumran et les Esséniens, 12-3.
[3] Eleazar Lipa Sukenik (1889-1953), arheolog și profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim.
[4] Arhimandritul Athanasius Yeshua Samuel, de la Mănăstirea Ortodoxă Siriacă „Sf. Marcu”, din Ierusalim.
[5] În volumul nostru veți putea găsi inventarul celor 11 peșteri, dar și al descoperirilor de la Murabba’at, Nahal Hever și Masada.
[6] James M. Robinson, The Nag Hammadi Library (Harper: Collins, 1990).
[7] A se vedea cea mai recentă apariție: Simona DUMITRU (ed.), Manuscrisele de la Marea Moartă, trad. Simona Dumitru (București: Herald, 2005).
[8] PAUL, Qumran et les Esséniens, 127.
[9] Expresia aparține lui Maurice Tardieu.
[10] Lucrarea a fost publicată în colecția „Sources Chrétiennes”, vol. 100-1, 100-2, 152, 153, 210, 211, 263, 264, 293, 294 (Paris: Cerf, 1965-2002).
[11] PAUL, Qumran et les Esséniens, 129.
[12] A se vedea Ipolit, The Refutation of all Heresies (Respingerea tuturor ereziilor) sau Philosophumena, în: The Writings of the Fathers Down, to AD 325, Ante-Nicene Fathers, vol. 5, Hippolytus, Cyprian, Caius, Novatian, Appendix (Massachusetts: Hendrickson Publishers, 1999).
[13] A se vedea Epifanie, The Panarion of Epiphanius of Salamis (Panarion), Books I-III, trad. Frank Williams, E. J. Brill (Leiden, 1987, 1990, 1993) precum și Scrisoarea către Flora, cuprinsă în Panarion XXXIII, 3-7.
[14] PAUL, Qumran et les Esséniens, 130.
[15] PAUL, Qumran et les Esséniens, 130.
[16] PAUL, Qumran et les Esséniens, 131.
[17] Al cincilea tratat al Codex II, păstrat fără titlu exact, dar numit de cercetători cu numele: Tratat despre originile lumii.
[18] A se vedea în acest sens: PAUL, Jesus Christ, la rupture. Essai sur l’origine du christianisme (Paris: 2000), 85-97; sau lucrările noastre Fragmentarium exegetic filonian, vol. I și II (Cluj-Napoca: Limes, 2002, 2003).
[19] J. M. ROBINSON, The Nag Hammadi Library in English (San Francisco: Harper, 1990).
[20] ROBINSON, The Nag Hammadi Library in English, 1-26. Termenul „copt” derivă din grecescul „aigyptos”, prin traducere din arabă în latină. Limba desemnată prin termenul „coptă” reprezintă ultimul stadiu de dezvoltare a limbii egiptene vechi. Este vorba despre sec. al II-lea d.Hr. Numai că această limbă nu are ca grafie nimic comun cu egipteana, deoarece utilizează grafia unui alfabet grec cu 24 de semne grafice însoțite de 7 semne hieroglife.
[21] Materialul extins realizat de National Geographic despre Codexul Thachos poate fi consultat online: http://ngm.nationalgeographic.com/ngm/gospel/index.html.
[22] Lucrarea a fost cunoscută de Sf. Irineu de Lyon și receptată de acesta ca un discurs dochetist.
[23] R. KASSER, L’Evangile selon Thomas: Présentation et commentaire théologique (Paris: 1961).
[24] Volumul adaugă manuscriselor de la Nag Hammadi: Codexul de la Berlin, Evanghelia după Maria și Faptele lui Petru.
[25] Republica IX, 588b-589b.
[26] A se vedea, în acest sens, lucrările noastre: Mesianism și Apocalipsă în scrierile de la Qumran (Cluj-Napoca: Arhidiecezana, 1997) și Qumran și Mariotis (Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 1999).
[27] În edițiile britanice apare cu titlul Sapiential Work A.
[28] Vezi Discoveries in the Judean Desert, nr. 34.
[29] XI, 11-15.
[30] 1Q27 1 I 3-7.
[31] XIII, 16-17.
[32] VIII, 5-10.
[33] X, 14; XI, 18.
[34] 4Q416 2 II 15-21.
[35] Forma nhyh este participiu niphal al lui hyh, „a fi”.
[36] Drs, „a căuta”, care a dat midrash. Există o deplasare a obiectului cercetării, de la Tora la raz nihyeh.
[37] Prs, „a expune” sensul exact al Torei, perush. Aceeași deplasare ca la dras.
[38] 4Q417 2 1, 1-8.
[39] 1Q27 1 I 3-7.
[40] 4Q418 69 II 7-14.
[41] Pth, lit. „a deschide”, care va da forma petitah, „deschizătură”, în Midrașele rabinice (mai ales în Midrașul Gen. Rabbah). O nouă deplasare, de la Tora la raz nihyeh.
[42] 1QS XI 3-5.
